Torta olimpica va fi dusa si in spatiu, pe parcursul stafetei pentru Jocurile Olimpice de la Soci din 2014, a anuntat, duminica, un oficial al Agentiei Spatiale Ruse (Roscosmos), potrivit Mediafax. Aceasta iesire in spatiu va avea loc in noiembrie, torta urmand sa fie insotita de cosmonautii rusi Oleg Kotov si Sergei Riazanski. Torta va reveni pe pamant la 12 noiembrie.

"Nu va fi o replica, ci exact torta pentru Jocurile Olimpice", a declarat pentru agentia Interfax Vitali Davidov, precizand ca aceasta iesire in spatiu a fost deja confirmata de Comitetul Olimpic national.

Pe parcursul calatoriei spre Statia Spatiala Internationala (ISS), flacara nu va fi aprinsa.

Luna trecuta, Roscosmos anuntase ca aceasta calatorie va avea loc in august.

Printre celelalte etape ale stafetei flacarii olimpice se numara lacul Baikal si muntele Elbrus.