In plina operatiune de cautare a celui de-al doilea suspect in atentatul de la Boston, unul dintre cei mai influenti republicani din Senatul american a sugerat ca reforma imigratiei, aflata in prezent in dezbaterea Congresului, ar trebui sa cuprinda si "lectiile trase" cu privire la primirea unor persoane precum fratii Tsarnaev, transmite AFP.

"Avand in vedere evenimentele din aceasta saptamana, este important pentru noi sa intelegem golurile si lacunele sistemului nostru de imigratie", a declarat Charles Grassley, senator de Iowa, in timpul primei sedinte consacrate unui ambitios proiect de reforma asupra imigratiei, dezvaluit saptamana aceasta.

Cei doi suspecti - Tamerlan Tsarnaev, decedat in noaptea de joi spre vineri, si fratele sau Djokhar, cautat in continuare de politie - sunt de origine cecena si ar fi putut beneficia de o viza de azil in Statele Unite, potrivit mai multor surse.

"Desi nu stim inca statutul de imigranti al acestor persoane care au terorizat comunitatea din Massachusetts, vom afla, iar acest lucru va contribui la punerea in lumina a punctelor slabe din sistemul nostru", a afirmat senatorul.

"Cum pot unii indivizi eluda autoritatile si sa planuiasca astfel de atentate pe teritoriul nostru? Cum putem inaspri controalele asupra persoanelor care vor sa intre in Statele Unite?", s-a intrebat el.

Un coleg democrat, Charles Schumer, i-a replicat ca nu trebuie sa traga concluzii pripite. "Programele de refugiati si de azil au fost inasprite in mod semnificativ in ultimii cinci ani, iar noi suntem mult mai prudenti in efectuarea controlului asupra persoanelor si pentru a stabili cine poate sa vina in tara noastra".