"Londra e destul de mare pentru intreaga lume". Asta mi-a zis-o primul coleg de apartament pe care l-am avut in capitala Albionului, un mos de 55 de ani dependent de heroina si cocaina. Om de treaba, imi cerea 70 de lire pe saptamana pentru o camera intr-un apartament primit pe moca de la consiliul Islington. Era vara si lucram ziua la o agentie de publicitate si noaptea la un ziar de muzica. Ajungeam acasa pe la unu si plecam inapoi la opt jumate dupa trei ore de somn.

Ma intelegeam bine cu Larry si beam cu el cat de des puteam. Avea o gramada de povesti de spus si o situatie familiala nasoala, asa ca eu eram la vremea aia singurul lui prieten. Larry a facut puscarie 8 ani in total pentru diferite infractiuni si are trei copii si doua iubite, ambele foste sotii. I-a cunoscut pe Freddie Mercury si Mick Jagger in anii 70 si pentru bani a fost baiat bun la toate in slujba unui mafiot din Essex cand a fost si inchis – unde datorita relatiilor a fost tratat preferential – si a calatorit prin toata lumea inainte sa i se revoce pasaportul la a doua condamnare, pentru contrabanda cu ceva, nu mai retin exact ce.

Auzind pe viu o asa experienta, n-am avut de ales decat sa iau notite pana a inceput sa se repete. Am platit primele 3 saptamani in bani si urmatoarele 4 in bere, dupa care i-am luat sacoul gri care imi venea la fix si m-am mutat intr-un hostel ca sa nu ma apuc serios de droguri.

Deviez. Daca tot e pro bono, m-am gandit ca am mana libera.

Londra e destul de mare pentru toata lumea. Adevarul ironic din expresia asta mi-a tasnit pe tricou abia dupa vreo luna, cand mancam curry la microunde la biroul ziarului si m-am trezit numit editor online. Redactia era intr-un beci din Whitechapel, in mijlocul unei comunitati musulmane conservatoare, care nu a fost niciodata incantata de prezenta noastra sau de muzica pe care o ascultam mereu la volum maxim, dar erau ori prea politicosi sau prea infricosati de noi ca sa se planga. In orice caz, orele petrecute in subsolul ala erau un permanent amestec de fum, decibeli, hohote de ras si scris in ritm alert. Subiectul principal fiind muzica, nimeni nu se lua prea in serios, dar nici bani suficienti nu castigam, asa ca modelul asta de munca nu a putut continua prea mult timp.

Londra evident e destul de mare daca un comarnicean beat devine accidental editor la un ziar lunar in Marea Britanie pentru ca stie mai multa gramatica si punctuatie decat proprietarul purtator de pasaport britanic. Dar nu a fost de viitor. Dupa doua luni mi-am pierdut interesul si aveam senzatia ca devin vag alcoolic pierzand timpul cu scrisul altora in loc sa mi-l lucrez pe al meu. M-am lasat de condus redactia online dar am ramas prieten cu cei trei angajati permanenti (restul de zece erau interni care se schimbau odata la o luna) si trimit si acum contributii pentru ziar.

Libertatea presei aici este totala, si datorita traditiei de o distribui gratis la metrou oricine poate sa dea drumul la un ziar fie el si complet irelevant, atata timp cat vinde reclama. Calitatea este suspusa concurentei, ca si preturile la publicitate. Agentia de “marketing multicultural” (adica specializata in straini si imigranti) pentru care lucrez si acum cumpara uneori spatiu publicitar de la ziarul pe care il editam asta vara, si intr-o perioada eram prezent in ambele birouri cand se desfasurau tranzactiile. Nu s-a pus problema conflictului de interese si am invatat lucruri curioase despre cum functioneaza media – la ambele capete.

Digitalul a obligat o parte din presa sa puna accent pe departamentul de vanzari mai mult decat pe continut din cauza concurentei agresive, multe publicatii vechi devenind neprofitabile, abia supravietuind de la o luna la alta. Daily Mail nu are problema asta, fiind cel mai vizitat portal de stiri din lume in ciuda acuzelor de jurnalism neglijent, ignorant, cinic si plin de prejudecati. S-a nascut un nou mod de a face presa in care cititorul are o mai mare obligatie a discernamantului. Abundenta surselor de informatie a determinat media sa isi schimbe radical abordarile, ceea ce a creat un haos constructiv, plin de posibilitati pentru cei care au sange rece si energie.

Asa-zisul „jurnalism cetatenesc” moare incet pentru ca nu are consistenta si disciplina necesara practicii pe termen lung. Intre timp are loc o explozie de agentii media si de tehnologie online in zona Old Street din estul Londrei, supra-numita „Silicone Roundabout” (Rondul de Silicon). Zice albinosul primar Boris Johnson, autodeclarat sustinator fervent al tinerilor antreprenori: „In scurt timp industria tehnologiei va lua locul sectorului financiar ca principal motor de propulsie al economiei orasului.” Amin, Boris. Spune-le asta si bajetilor finantisti care de curand au fost prinsi manevrand ilegal preturile la gaze pe bursa de marfuri, la scurt timp dupa scandalul international Libor.

Anul asta a fost in plin avant ancheta publica a judecatorului Leveson in urma infractiunilor News of The World in frunte cu Rebekah Brooks - care a dus la inchiderea Sunday Mirror si trimiterea in arest a unor jurnalisti si colaboratori ai lor. Scopul a fost “examinarea culturii, practicilor si eticii din media,” in special a “relatiilor dintre presa, politicieni si politie.”

„Vestea buna in acest scandal,” a spus perspicacele redactor-sef al Private Eye, Ian Hislop „este ca abuzurile unor jurnalisti au fost descoperite si expuse de un alt jurnalist.” Private Eye – „cea mai vanduta revista de stiri si actualitati din Regatul Unit” - este inspiratia initiala pentru ce a fost in Romania Academia Catavencu.

Comisia Leveson si-a terminat treaba, iar Lordul care a condus procedurile a scris un raport de 2000 de pagini de sugestii de prevenire a unor fapte similare in viitor. A cerut infiintarea unui corp independent de control al presei care sa inlocuiasca ratata organizatie de autoreglementare actuala. Aceasta solutie a fost eufemistic respinsa de David Cameron la doua ore dupa publicarea documentului. „Nu dorim ingradirea liberatilor presei” a fost miezul declaratiei primului ministru, bun amic de calarie si sms-uri cordiale cu Rebekah Brooks. Opiniile publicului larg sunt la fel de diferite ca si caracterul publicatiilor lor preferate, iar cei care au citit raportul sugereaza ca nu este nevoie de reguli noi pentru presa, ci de un alt corp care sa aiba grija ca legile din Criminal Justice Bill sa fie respectate. Decizia finala urmeaza sa fie luata.

In conjunctie cu foarte activul pedofil sociopat descoperit post mortem la BBC – Jimmy Savile – ale carui fapte au infatisat latura intunecata a senzationalismului de care e capabila excentrica industrie media britanica, dupa circul jocurilor olimpice si Jubileului diamantin de anul asta, schimbarea rapida prin care trece intregul peisaj media in UK e tot mai limpede. In frenezia vanatorii de pedofili provocata de Savile, emisiunea BBC Newsnight a comis cea mai grosolana eroare jurnalistica din istoria recenta, cand l-au acuzat pe Lordul McAlpine de abuz de minori in baza unui martor instabil psihic a carui poveste s-a evaporat la scurt timp dupa difuzarea la televizor.

Consecintele tuturor acestor realitati sunt pentru multi greu de inghitit, si ramane de vazut ce forme va lua informatia mai spre mijlocul secolului; sau daca dispersia canalelor va continua pana la o omogenizare generala, fara repere majore. BBC-ul este in restructurare, The Guardian se extinde dar ramane pe rosu, reviste online apar si dispar cu duzina, iar membrii generatiilor “Y” si “Z” se simt tradati de vechii titani, punandu-si din ce in ce mai multa incredere in surse alternative precum VICE.

Date calde ale recensamantului din 2011 in Anglia si Tara Galilor arata ca pentru prima data in istorie majoritatea populatiei din Londra este de alta rasa decat cea alba-britanica si popularitatea crestinismului a scazut mult si e in cadere libera. Ceea ce nu a oprit pe nimeni sa asalteze magazinele de pe Oxford Street si sa cumpere absolut orice sub pretextul Craciunului. Isteria consumului marunt din jurul acestei sarbatori comerciale ii baga pe multi dintre credulii amatori in datorii serioase pe anul viitor, de orice rasa sau credinta ar fi ei.

Celalalt tais al cutitului, unul anticapitalist, este un curent de opinie tot mai adoptat care indeamna la responsabilizarea finantelor, a consumatorilor si intoarcerea la economii locale organice. Cert e ca toata Marea Britanie e intr-un proces de regandire a identitatii nationale din care doar ceaiul cu lapte are sanse serioase sa ramana intact.

Ca jurnalist liber profesionist, ma duc uneori pe la proteste sa fac poze si sa scriu cate ceva. Campusurile universitare ale Londrei sunt pepiniere pentru tot soiul de radicali, anarhisti, tatuati, comunisti, artisti, pacifisti, hipsteri si consumatori de “droguri recreationale” care n-au altceva mai bun de facut decat sa protesteze in masa tot felul de cauze. Cresc taxele de scolarizare? Mars de prostest. Taie fondurile NHS (i.e. National Health System)? Ies in strada. Israel ataca Palestina? Pichet la ambasada. Pussy Riot in puscarie, Starbucks nu-si plateste taxele, programe de austeritate, biblioteci inchise, discriminare, falimentul Greciei, politicile conservatorilor, somajul ridicat printre tineri – toate sunt motive de adunat in centrul orasului, scandat, fumat marihoana, ascultat dubstep in blana si exprimat revolta.

Este o cultura a prostestului, in special miscarea Occupy, care ma fascineaza si am incercat sa o documentez. Multi dintre organizatorii acestor factiuni subversive sunt artisti lefteri, traiesc in squat-uri (adica cladiri de obicei nerezidentiale goale unde s-au mutat in grup) si le place viata boema.

Reprezentand un grav pericol pentru stabilitatea societatii si siguranta oamenilor draguti, politia ii supravegheaza atent in vederea arestarii la orice incalcare a legii. Dar cine traieste acest mod depravat, semi-terorist de viata e fin cunoscator de legi si drepturi individuale, si foarte constient ca Londra e cel mai filmat (de camere de supraveghere in public) oras din lume. Echilibrul precar cu autoritatile rezista in continuare. „Reloveution” scria pe peretii cladirii ocupate in Octombrie de miscare, cand m-am dus intr-o vizita de lucru sa fac o recenzie la ‚cabaretul saptamanal’ de poezie si beatbox. Cladirea a fost evacuata de politie la cateva zile dupa. In medie, un squat dureaza cam trei luni, dar planurile pentru urmatoarea ocupatie se fac din timp si rareori se doarme sub cerul liber. Din fericire tinerii romani nu au asemenea impulsuri conspirative de a submina puterile conducatoare prin protest, deci in tara-mama somnul liderilor nostri politici si economici pare linistit.

David Cameron (Prim Ministru) si Theresa May (Home Secretary) sunt ferm convinsi ca daca ridica restrictiile destul de severe pe piata muncii pentru romani si bulgari, toti cei 29 de milioane de oameni care traiesc in cele doua tari se vor muta instantaneu in Marea Britanie. Motiv pentru care au fost mentinute peste data initiala pentru al treilea an la rand, desi a iesit recent la iveala ca familiile regale din Romania si UK sunt inrudite, ceea ce il face pe Charles – mostenitorul de drept al coroanei – sa fie in parte roman. Ce nu stiu britanicii este ca romanii si bulgarii au anumite mecanisme de comert perfectionate din timpul regimului totalitar comunist si care fac fata lejer crizelor financiare. Produsele organice, pietele locale si economia interumana sustenabila fara interventia statului sunt traditie veche in Balcani.

Mama, care locuieste in Sinaia cu tata, si acum cumpara lapte, branza, smantana si unt de la o familie de fermieri secareni crescatori de vaci si producatori de alimente facute acasa fara a adauga vreo substanta chimica in amestecuri, in afara poate de oxytocin. Porcii de Craciun se cumpara la tara de la vecinii care au mai multi, multe din legumele din piete si acum vin de la producatori autohtoni care le transporta personal cu Daciile papuc, iar mierea si nucile care se vand in sezon pe marginile drumurilor noastre cu doua benzi sunt toate ‘locally-sourced’. Desi inabilitatea dovedita a sistemului fiscal de a preveni crizele, recesiunile si saracia ii surprinde pe “vestici”, romanii s-au obisnuit cu asta de mult. Si tot asa.

2012 a fost un an important pentru Regatul Unit – de cotitura din multe puncte de vedere. ‘Soft power’ a devenit strategia-cheie in politica externa, dar nu se poate spune acelasi lucru despre afacerile interne ale tarii. Dorinta tot mai mare de independenta a scotienilor coinicide cu un panicos discurs politic anti-european al conservatorilor de la centru. Poate asistam la disparitia fantomei imperiului britanic, sub a carui iluzie grandioasa s-a existat timp de cateva decade lungi. Dezmeticirea o fi brusca, dar era demult necesara. Limba engleza e limba de facto oficiala a planetei, singura cu adevarat globala, si de acolo puterea societatii britanice sta tot in globalism si deschidere.

Notiunea de multiculturalism nu e nimic nou, dar in restul Europei inca nu a fost acceptata in aceeasi masura ca pe insulele Reginei, cu atat mai putin in Romania, unde multi oameni de altfel obisnuiti inca au dificultati de acceptare a altor etnii. Motto-ul Uniunii Europene suna bine la televizor, dar in practica n-a fost inca inteles sau aplicat dincolo de mancaruri, muzica si costume.