Uniunea Europeana va cere explicatii Azerbaidjanului in privinta violarii acordului cu Ungaria, dupa ce Baku a gratiat si promovat un ofiter azer condamnat la inchisoare pe viata pentru decapitarea unui militar armean, a declarat miercuri un purtator de cuvant al UE, citat de RIA Novosti.

"In conformitate cu ceea ce stim acum, pe baza informatiilor culese, se pare ca anumite conditii si angajamente convenite intre Ungaria si Azerbaidjan, in privinta extradarii lui Ramil Saharov, nu au fost respectate", a declarat Maja Kocijancic, purtator de cuvant pentru afaceri europene, intr-un interviu acordat Radio Europa Libera.

''In acest sens, vom continua sau vom incerca sa pastram legatura cu partea azera, pentru a afla o explicatie la ceea ce s-a intamplat si de ce acest comportament, care pune in pericol situatia fragila din regiune, continua'', a adaugat purtatorul de cuvant.

Maja Kocijancic a anuntat ca problema ar putea fi discutata de ministrii de externe europeni, care s-ar putea reuni in cadrul unei intalniri informale vineri sau sambata, in Cipru.

Presedintele azer Ilham Aliev l-a gratiat pe Ramil Safarov imediat ce acesta a revenit in tara, vineri, dupa ce a fost extradat de Ungaria, unde ispasea o pedeapsa de inchisoare pe viata pentru aceasta crima comisa in 2004.

Primit ca un erou, Safarov a fost promovat in gradul de maior si a primit salariile pentru cei opt ani petrecuti in inchisoarea din Ungaria, in ciuda asigurarilor oferite de Baku Budapestei, potrivit carora ofiterul va ramane mai departe inchis in Azerbaidjan.

In urma acestei extradari, Armenia a anuntat ca isi suspenda relatiile diplomatice cu Ungaria.

Armenia si Azerbaidjan isi disputa de ani de zile controlul asupra enclavei Nagorno Karabah. Alipita la Azerbaidjan in timpul perioadei sovietice, aceasta regiune si-a declarat independenta, nerecunoscuta de comunitatea internationala, dupa un razboi soldat cu 30.000 de morti si sute de mii de refugiati, intre 1988 si 1994.

O incetare a focului a fost semnata in 1994, dar Baku si Erevan nu au reusit inca sa se puna de acord asupra statutului regiunii.