Pe fondul crizei economice care afecteaza Italia, numarul magazinelor care achizitioneaza aur a crescut de patru ori in ultimii doi ani, persoanele care se confrunta cu probleme de lichiditate fiind fortate sa isi vanda dintii de aur pentru a face fata cheltuielilor, relateaza The Telegraph.

Centrele oraselor au fost transformate dupa ce magazinele traditionale si-au oprit activitatea si au fost inlocuite de unitati care achizitioneaza aur. Think tank-ul Eurispes estimeaza ca numarul acestor magazine a crescut de patru ori in ultimii doi ani.

Cresterea industriei este "un indicator foarte bun al gradului de dificultate in care se afla tara" a declarat presedintele grupului, Gian Maria Fara.

Valerio Novelli, un controlor de bilete din Roma, planuieste sa isi vanda dintii sai vechi, din aur .

"Nu pot ajunge la sfarsitul lunii fara a acumula datorii. Stiu ca nu pot obtine mult, insa am nevoie de bani", a declarat Novelli, in varsta de 56 de ani, pentru Reuters.

Intr-o tara ce se zbate in criza, achizitia de aur de la persoanele disperate a devenit una dintre putinele industrii care au crescut. Exista in jur de 28.000 de puncte de vanzare a aurului pentru bani, conform lui Gianni Mancuso, unul dintre cei 6 deputati de centru-dreapta care luna trecuta au prezentat o cerere in Parlament pentru ca guvernul sa reglementeze mai strict acest sector.

In luna martie, ministrul de Interne, Anna Maria Cancellieri, a afirmat ca sectorul a generat o piata neagra, ce necesita o monitorizare constanta, mai ales in toate cercurile criminale legate de camatarie sau spalare de bani.

Intr-o incercare de a tine sub control un sector indisciplinat, un alt membru al Parlamentului, Donella Mattesini, de la Partidul Democrat din Italia, a prezent luna trecuta un proiect de lege care vizeaza introducerea unor controale mai stricte si amenzi asupra magazinelor care cumpara aur.