Cancelarul german, Angela Merkel, se va intalni cu presedintele francez Fracois Hollande, joi, 23 august, la Berlin, pentru a discuta in special despre criza din uniunea economica si monetara europeana, conform unor surse atat de la Paris cat si de la Berlin, relateaza AFP.

Aceasta intrunire dintre liderii celor mai mari doua economii din zona euro ar putea aborda si posibilitatea unei relaxari a conditiilor de austeritate impuse Greciei in schimbul ajutorului financiar.

Presedintele Eurogrupului, Jean-Claude Juncker a facut miercuri o vizita la Atena, despre care informatiile din presa evocau posibilitatea ca Grecia sa solicite mai mult timp in vederea echilibrarii finantelor publice. Insa, Berlinul a respins pana acum aceasta varianta.

Primul ministru grec, Antonis Samaras este asteptat vineri la Berlin, unde acesta o va intalni pe Angela Merkel. Apoi, sambata, liderul guvernului elen se va deplasa la Paris, pentru a se intalni cu Hollande.

Saptamanile urmatoare cancelarul german se va intalni si cu alti lideri din flancul sudic al Uniunii Europene: cu primul ministru italian, Mario Monti, la Berlin, apoi cu seful guvernului spaniol, Mariano Rajoy, pe 6 septembrie, la Madrid.

Intalnirile presedintelui francez cu Merkel si Samaras au fost programate de mai multe saptamani si se vor concentra asupra "actualitatii europene si punerii in aplicare a deciziilor Consiliului European din 28-29 iunie", precum si asupra "situatiei internationale, in special criza siriana", a precizat o sursa franceza.

Summitul european de la finalul lunii iunie a adoptat un "Pact de Crestere", de 120 de miliarde de euro, in incercarea de a relansa economiile celor 27 de state membre si, in principiu, un mecanism care sa permita, in anumite conditii, recapitalizarea directa a bancilor aflate in dificultate.