Problemele din zona euro au atras atentia asupra tarilor din sudul Europei. Insa criza financiara este de asemenea o ingrijorare si pentru statele din Est, potrivit unui articol publicat in editia electronica a cotidianului britanic The Guardian, care analizeaza erodarea democratiei si a economiei din statele situate in estul UE, precum Romania si Ungaria.

Cum arata criza zonei euro din perspectiva Europei de Est? Raspunsul scurt : "Nu bine". Legile din Ungaria si decretele din Romania au atras recent mania Bruxelles-ului. Multi comentatori au asociat acest lucru cu efectele politice ale recesiunii: confruntate cu neincredere populara, cu populism in crestere si o lupta politica acuta, aceste guverne au cautat sa se consolideze in moduri pe care Bruxelles-ul le considera neliberale sau nedemocratice.

Insa aceasta interpretare neglijeaza un efect important al crizei din zona euro: o schimbare a stimulentelor sub care aceste guverne opereaza.

Este binecunoscut faptul ca aceasta criza economica afecteaza direct supravietuirea Uniunii Europene si acest lucru poate fi depasit doar prin a pune in comun si mai multa suveranitate, spre o forma de uniune politica.

Este clar ca nu toate statele membre ale UE ar trebui sa faca parte dintr-o astfel de uniune politica. Alternativa este dureroasa: fie destramarea UE, fie o UE cu doua-paliere. Centrul - probabil zona euro actuala - va ramane deschis la aderarea altora - insa transformarea de la o uniune de 27 la una de 17+10 va altera politica sa, pentru ca unii dintre cei care vor ramane in afara centrului vor pierde influenta si statut.

Problema nu este limitata doar la Ungaria si Romania, iar un raport recent mentioneaza ca "stagnarea si regresul sunt evidente in indicatorii cheie de guvernare in noile state membre ale UE si in tarile din Balcani"; acest fenomen este observat chiar si in Kosovo, stat aflat sub quasi-protectoratul UE, care ramane un "regim autoritar semiconsolidat". Pentru aceste state alternativa este fie un statut de membru de nivel doi al Uniunii, fie un statut non-UE.

Cazurile din Romania si Ungaria difera - actiunile Romaniei sunt reversibile si aceasta raspunde pozitiv la UE - insa acuzatia este aceeasi: plangerile Bruxelles-ului ca aceste guverne ameninta statul de drept si controlul constitutional si echilibrele pe care acestea le-au adoptat inainte de intrarea in UE.

Aceste lucruri au alarmat multi comentatori, pentru ca tranzitia la democratia liberala a fost considerata ireversibila in momentul in care tarile din est au aderat la UE.

Ceea ce s-a schimbat dramatic intre procesul de aderare si aceasta criza sunt stimulentele acestor guverne. Desi consolidarea institutiilor liberale a fost cheia spre "pamantul ales", in care cetatenii acestora doreau sa patrunda, ele nu au devenit 'camasi de forta' care sa constranga aceste guverne in raspunsul dat efectelor politice ale crizei, in fata unui electorat dezorientat si din ce in ce mai eurosceptic.

Gardianul real al acestor institutii este prin urmare UE. Insa cu ce sanctiuni poate aceasta ameninta credibil guvernele care vad in viitorul lor fie disolvarea UE, fie un statut de membru UE de 'clasa a doua' ?

Acesta e motivul pentru care Budapesta si Bucurestiul isi pot permite sa infrunte mania Bruxelles-ului: daca vor actiona oportunist au beneficii politice interne mai mari decat costurile, iar riscul de a fi sanctionat de UE nu ar altera calculele lor.

Si motivul pentru care alte tari nu urmeaza acelasi model poate fi pur si simplu faptul ca in interiorul lor conditiile (inca) nu o cer.

Recesiunea, somajul si populismul au afectat si alte state, precum Spania si Italia (care de asemenea au probleme de guvernanta: coruptia este mai redusa decat in Ungaria si doar putin mai ridicata decat in Romania). Acestea inca nu au sfidat UE, insa mai degraba vor "mai multa Europa": o diferenta importanta este ca acestea se vad pe sine in centrul unei posibile Europe in doua viteze.

Prin urmare, in timpul conturarii uniunii politicii viitoare, relatia dintre centru si periferie ar trebui sa fie organizat astfel incat sa se restabileasca stimulentele pozitive care au impins tranzitia in Estul Europei.

Acele guverne care ezita sa-si cedeze suveranitatea spre o uniune politica pot reflecta asupra faptului ca un demers autoritarist si de multe ori nationalist al Estului ne poate oferi o imagine a abisului unei Europe care a abandonat ideea europeana.