Un bancher apropiat socialistilor, Vassilis Rapanos a fost numit joi in functia de ministru de finante al noului guvern grec, a declarat purtatorul de cuvant Simos Kedikoglou, citat de AFP.

Rapanos, in varsta de 65 de ani, va fi asistat in misiunea sa dificila de Christos Staikouras, 38 de ani, consilier economic al primului ministru de dreapta, Antonis Samaras, numit ministru adjunct.

Totodata, conservatorul Dimitris Avramopoulos a primit portofoliul Afacerilor Externe in cadrul noului guvern de coalitie sustinut de partidul de dreapta Noua Democratie, de socialisti (Pasok) si stanga moderata (Dimar).

Noua echipa va fi investita la ora 16:00 GMT inaintea primului consiliu al ministrilor prevazut o ora mai tarziu, a precizat Kedikoglou. Rapanos, care conform mass-media din Grecia ar trebui sa fie la Luxemburg pentru intrunirea Eurogrupului, va fi investit ulterior, a adaugat acesta.

Noul ministru de finante grec, Vassilis Rapanos, este din anul 2009 presedintele primei banci ca dimensiune a tarii, National Bank of Greece, si a fost in serviciul public la reintoarcerea socialistilor la putere, consiliindu-l pe fostul prim ministru grec, George Papandreou.

In plus, acesta este si presedintele Uniunii bancilor grecesti si a participat la actiunea de restructurare a datoriei prin care creditorii privati au sters creante in valoare de 107 miliarde de euro asupra Atenei.