Alegerile de la sfarsitul saptamanii din Grecia au dus la rezultate exceptionale si neanticipate la nivelul rezultat - poate putin surprinzatoare data fiind criza prin care trece tara - a stangii radicale si a extremei drepte. Cine sunt cele doua formatiuni, Zori de Aur (Golden Dawn) si Syriza?

Tsipras, intre presiunea Syriza si cea a creditorilor internationaliFoto: Agerpres/AP

Surpriza alegerilor din Grecia de la sfarsitul saptamanii trecute este partidul de extrema dreapta, neonazist catalogat de analisti, Zori de Aur - Golden Dawn, care a obtinut 21 de locuri in parlament. Dupa ce la alegerile anterioare nu au reusit sa treaca de pragul de 3% necesar, adunand doar 0,295 din preferintele electoratului in 2009.

Partidul, ai carui membri folosesc salutul hitlerist la adunarile pe care le organizeaza si care au ca simbol o zvastica stilizata, a candidat sub sloganul "Grecia apartine grecilor" si a avut un mesaj virulent anti-imigratie.

Partidul nu are un program politic, ci se proiecteaza mai degraba ca o grupare "a poporului pentru popor". Este un partid nou, care s-a facut remarcat in alegerile municipale din Atena. In general insa, pana acum, cand oamenii vorbeau despre Golden Dawn o considerau o organizatie stranie, care nu era luata in serios, spunea un analist grec pentru AL Jazeera.

Totusi, istoria acestei organizatii devenita partid a inceput in 1980, cand Nikolaos Michaloliakos, un ofiter dat afara din armata pentru detinere ilegala de explozibil si violenta, a lansat revista Chrysi Avgi. Golden Dawn a fost o grupare ramasa la periferia politicii pana la inceputul anilor '90. Mai apoi, membri ai sai au participat la razboiul din Bosnia, in fortele armate ale provinciei Srpka si au fost prezenti la Srebrenita in timpul masacrului de acolo, arborand un steag grec pe ruinele unei biserici. Ba mai mult, voluntarii Golden Dawn au fost decorati de Radovan Karadjici.

La mijlocul anilor '90 au inceput sa candideze la alegeri, obtinand la legislativele din 1996 aproape 5000 de voturi, care au reprezentat insa 0.07%. La alegerile europene din 2009 au obtinut 23.500 de voturi (0.46%), insa in 2010, la alegerile municipale din Atena au reusit sa aiba un reprezentant in consiliul local, gratie obtinerii a 5,3%.

Membrii gruparii sunt asociati cu violentele si cu huliganismul in fotbalul grec. Multe dintre actele de huliganism si atacurile violente asupra imigrantilor ilegali, a oponentilor politici si a minoritatilor etnice apartin membrilor Golden Dawn.

Presa greaca a publicat rezultatele unei anchete interne a politiei care arata puternice legaturi intre Golden Dawn si fortele de ordine grecesti.

Criza din Grecia a provocat nemultumirea populatiei, situatia s-a inrautatit incepand cu 2009, iar grecii au inceput sa respinga partidele traditionale, care au pus in practica planul de austeritate. Voturile acordate partidului extremist au fost suscitate mai degraba de aceasta imensa nemultumire fata de establishmentul politic, care, potrivit cetatenilor greci, a impins austeritatea mult prea departe. Tocmai de aceea partide mici, outsideri, au obtinut voturile grecilor.

Iar faptul ca discursul Golden Dawn s-a axat impotriva strainilor nu a putut decat sa le aduca simpatie, mai ales ca grecii au perceput austeritatea ca impusa de straini si, in plus, imigrantii le iau locurile de munca si favorizeaza cresterea chiriilor.

In ciuda necesitatii formarii unei coalitii si a locurilor obtinute de Golden Dawn in parlament, partidul n-a fost invitat la discutiile pentru formarea unei coalitii de guvernare, cel putin de catre Antonis Samaras, primul desemnat sa alcatuiasca o coalistie si care a esuat in acest demers. In acest moment, liderul stangii radicale, Alexis Tsipras, care va incerca si el sa formeze guvernul de coalitie, n-a dat niciun semn in acest sens, ba mai mult a spus ca vrea sa formeze un guvern de stanga.

Liderul Golden Dawn, Nikolaos Mihaloliakos, a spus ca prima lui actiune in parlament va fi sa "ii dea afara din tara pe toti imigrantii ilegali".

Syriza, stanga radicala, este celalalt mare castigator al alegerilor, devenind cel de-al doilea mare partid al Greciei. Ba mai mult, dupa esecul conservatorilor de a face o coalitie de guvernare, i-a revenit liderului stangii radicale aceasta misiune. Ceea ce a dus la ralierea sub o singura umbrela a mai multor forte de stanga grecesti au fost ideile comune si opozitia fata de reforma pensiilor si a legilor antiterorism.

In aceasta campanie, discursul fortelor radicale de stanga s-a axat pe opozitia fata de planul de austeritate al Comisiei Europene si FMI pe care Grecia s-a angajat sa il aplice.

Liderul gruparii, Alexis Tsipras, cel mai tanar lider politic grec, are 37 de ani, a preluat conducerea Syriza in 2008 si a obtinut un loc in parlament in 2009. Aparitia sa pe scena politica a avut loc in 2006, cand a candidat pentru primaria Atenei si a iesit pe locul trei. Fostul activist al tineretului comunist a fost acuzat de socialisti ca a incitat la proteste violente. Cum publicatia germana Bild l-a caracterizat pe Tsipras drept "pe jumatate criminal" care "sustine in mod deschis anarhisti violenti", Syriza a dat in judecata publicatia germana cerand despagubiri de un milion de euro.

Formatiunea politica s-a constituit inaintea alegerilor din 2004, cand a obtinut sase locuri in parlament, iar la alegerile din 2009 a reusit sa isi creasca numarul reprezentantilor in legislativ la 14.

Este putin probabil ca Tsipras poata forma coalitia de guvernare necesara pentru a evita o noua runda de alegeri.

Surse: Wikipedia, Al Jazeera, Athens News, BBC, EUobserver