Socialistul Francois Hollande, favorit la castigarea presedintiei Frantei, va trebui sa aiba o discutie cu cancelarul Angela Merkel duminica seara, daca va fi ales, a declarat un apropiat al candidatului, Jean-Marc Ayrault, primarul din Nantes, potrivit AFP.

Ayrault a subliniat ca, in calitate de "consilier special" al candidatului socialist, el a fost "foarte atent la problema relatiilor franco-germane, deoarece aceasta va incepe imediat."

"Din aceasta seara, daca Francois Hollande este ales, va discuta cu cancelarul german pentru ca acolo este cheia redresarii Europei, a reorientarii Europei in sensul cresterii, in sensul competitivitatii, protectiei", a declarat el jurnalistilor.

Ayrault este vazut ca posibil premier in administratia lui Hollande.

Merkel a sustinut presedintele in functie, Nicolas Sarkozy, conservator ca si ea, si a refuzat sa se intalneasca in timpul campaniei electorale cu Hollande, care se opune tratatului de disciplina fiscala negociat la inceputul anului intre liderii europeni.

Hollande doreste ca disciplinele bugetare sa fie completate cu un pact de crestere, care sa contina in primul rand investitii europene pentru mari proiecte industriale si de mediu.