Disidentul chinez Fang Lizhi, care s-a refugiat un an la ambasada americana din Beijing, dupa reprimarea manifestatiilor din Tiananmen, a decedat in Statele Unite, a anuntat sambata Wang Dan, unul dintre liderii miscarii studentesti din 1989, relateaza AFP.

Astrofizician de renume international, Fang Lizhi a fost supranumit "Saharov al Chinei", referinta la celebrul disident rus. El a fost inlaturat din functiile universitare pe care le detinea din cauza luptei pentru democratie si drepturile omului, in conditiile in care a sustinut public manifestatiile din perioada "Primaverii de la Beijing", inainte de a pleca in exil, in 1990.

Pa pagina sa de Facebook, Wang Dan, care traieste si el tot in SUA, spune ca a aflat trista veste de la sotia lui Fang Lizhi, Li Shuxian. El a precizat ca decesul disidentului, in varsta de 76 de ani, a fost "brusc".

"Inspirati de el am mers sa manifestam in piata Tiananmen", afirma Wang Dan.

"Acest barbat a fost o comoara pentru China. Dar nu a avut un loc pe masura sa in tara lui si a trebuit sa plece in exil", a comentat Wang Dan.

Atunci cand tancurile armatei chineze au zdrobit manifestatiile studentilor din centrul Beijingului, in 4 iunie 1989, provocand sute sau chiar mii de morti, Fang Lizhi s-a refugiat in ambasada SUA. A ramas aici un an de zile, pana cand regimul comunist i-a autorizat plecarea in strainatate.

Fang Lizhi a lucrat in ultimii ani ca profesor de fizica la Universitatea Arizona din Tucson (sud-vest).