A luat toate premiile posibile - Oscar, Grammy, Globul de Aur, BAFTA, Cesar s.a. Prima colaborare a fost cu Jean-Luc Godard la "Sauve qui peut la vie" (1980). A lucrat cu Anthony Minghella la "Pacientul englez", "Talentatul domn Ripley" si "Cold Mountain", cu Jean-Jacques Annaud la "Amantul" si cu Robert Altman la "Vincent and Theo". In interviul acordat HotNews.ro la Tallinn, unde a primit un premiu onorific din partea Academiei Europene de Film, compozitorul francez de origine libaneza vorbeste despre metoda sa de lucru, despre cum trateaza Hollywoodul compozitorii si despre motivele pentru care muzica de film nu mai e ca altadata.
Iulia Blaga: Cum lucrati? Cititi scenariul sau doar aflati in linii mari povestea filmului, dupa care va construiti propriul scenariu in minte?
Gabriel Yared: Am un stil de lucru neortodox. Nu prea merg la cinema. Prefer ca, atunci cand am timp, sa citesc muzica, sa merg la o expozitie, sa citesc un roman sau sa compun. Acest lucru se intampla pentru ca imaginile exterioare vorbesc mult prea putin pentru mine decat cele interioare. Ceea ce declanseaza aceste imagini interioare se intampla numai cand citesc, privesc, ma plimb sau ascult. Nu pot spune ca, pentru mine, imaginile nu sunt importante, dar sunt ultimul lucru la care sunt atent atunci cand compun muzica de film.
De regula, la inceput citesc cu foarte mare grija scenariul pana cand intra in mine. Apoi discut cu regizorul despre muzica, despre muzica pe care el o cunoaste si care, de multe ori, e tot muzica de film. Sunt regizori care nu cunosc Mahler, Prokofiev ori Stravinski. Apoi incep sa ma gandesc la muzica si incerc sa o creez ca pe un tot unitar, inaintea imaginii. Ma duc la filmari, ma intalnesc cu actorii si cu echipa.
Iulia Blaga: Trebuie sa faceti asta?
Gabriel Yared: Nu, dar imi place sa merg pe platou pentru ca, daca nu ma uit la imagini, trebuie sa ma las inspirat de orice, oriunde. Exista un spirit al filmului, iar acest spirit se afla in film de la bun inceput. El numai se incarneaza in imagini pana la sfarsit.
Iulia Blaga: Puteti gasi acest spirit pe platou?
Gabriel Yared: Il poti gasi pe platou, in scenariu, discutand cu regizorul, stand tacut la filmari si observand, sau privind ce s-a filmat zi de zi. Pe urma iau toate aceste informatii in inima mea si in minte, si incep sa compun. Mai intai compun un tot unitar, care poate exista de sine statator si pe care il structurez - de pilda, Tema A, Tema B etc. Fac contrapuncturi la aceste lucruri si variatii, asemeni unui bucatar care, daca vrea sa pregateasca o mancare frumoasa, scoate mai intai ingredientele si, cand vine vremea gatitului, le are pe toate la indemana. Chiar daca aceste elemente nu sunt bune sau sunt prea multe, nu e nicio problema pentru ca renunt la ele.
Scopul meu cand compun muzica de film este sa ma port ca un compozitor, ceea ce presupune sa compun in fiecare zi si sa produc ceva care are legatura cu imaginile care vor veni si care se armonizeaza mai bine cu spiritul filmului decat cu urmarirea secventa cu secventa a acestuia. stiu sa fac si asta, dar imi place sa o fac la sfarsit. Acest lucru inseamna ca pot interpreta muzica pe care o compun in cadrul unor concerte, ca pe un material de sine statator.
De ce fac asta? Pentru ca nu sunt o persoana atasata de imagini, dar si ca sa imi pastrez autenticitatea si onestitatea fata de muzica. De asemenea, pentru ca atunci cand ajungi la sfarsitul unui proiect, nu ai timp sa sapi prea adanc, nu ai timp sa te inseli. Dar sa te inseli face parte din meserie. Numai Mozart putea compune o simfonie perfecta in doua zile. Deci am nevoie de timp. Pot compune intr-o saptamana daca vreau pentru ca, slava Domnului, inspiratia curge in valuri peste mine (stiu cum sa o provoc), dar tocmai asta e motivul pentru care lucrez rar. Vreau sa le dau oamenilor tot ce e mai bun din munca mea.
Muzica e asemeni arhitecturii. Fiecare frantura de muzica e o caramida. Ascultati orice lucrare a lui Bach; e la fel de frumoasa ca cea mai frumoasa cladire. Nu mai stiu cine a spus ca muzica e arhitectura eterica a sunetelor. Deci, din moment ce muzica e astfel, cand ajungi la capatul unui proces (sa zicem ca ai doua luni timp de lucru), aceasta arhitectura tinde sa devina atomizata prin mici scene, franturi ici si colo. Daca nu ai un proiect de la bun inceput, vei compune muzici indepartate unele de celelalte, care nu provin din aceeasi unitate, din ceva care a fost gandit ca un tot unitar.
Deci toate aceste lucruri m-au facut sa ajung la acest procedeu de a lucra si de a spune unui regizor: "Te rog, daca vrei sa lucrezi cu mine, vreau sa ma implic de la bun inceput." Aceasta e si cauza pentru care fac putine filme. Nu pot face 10 filme pe an, nu pot face nici macar patru pe an. Cand am inceput sa compun muzica de film si faceam trei filme pe an in Franta, mi s-a parut ca e prea mult. Mi-am spus ca daca vreau sa dau tot ce am mai bun, trebuie sa fac doua-trei filme in doi ani.
"Modul meu de lucru nu e inteles in America"
Iulia Blaga: De asta spuneti adesea ca nu exista compozitori de film, ci doar compozitori?
Gabriel Yared: Mi-ar placea ca toti compozitorii de film sa fie in primul rand compozitori. Daca spui ca esti compozitor de muzica de film, e ca si cum ai compune toata viata numai sonate sau cvartete. Ideea e sa fii constiincios, orice ai face in muzica. Nu poti compune pentru reclame sau muzica pentru film, dupa care sa spui: „Am o gradina secreta, numai pentru oamenii destepti, si de aici imi vine muzica de concert". Chiar daca e subliminal sau inconstient, cand produci frumusete si o aduci in film, iluminezi nu doar filmul, dar si pe spectator. Poate ca acesta nu asculta muzica in mod special, dar ceva tot declansezi in el, iar daca nu o faci in mod direct cu muzica, atunci o faci cu arhitectura ei, cu perfectiunea ei intr-un fel.
Stilul meu nu e usor pentru ca in America nu e inteles. Cand am spus acolo ca as vrea sa ma implic de la inceput, mi s-a spus: „Cum asa? Nu lucrezi si la alt proiect? Trebuie sa te platim in plus?" „Nu, platiti-ma cum platiti in mod obisnuit. Vreau doar sa fiu acolo. Asta nu inseamna ca voi sta in coasta regizorului opt luni de zile sau pe toata durata filmarilor. Vreau doar sa pot veni si pleca ori de cate ori simt nevoia."
Pe de alta parte, se mai intampla un lucru care a inceput in America si care acum s-a raspandit si in Europa: se termina de filmat, incepe montajul sau, uneori, montajul incepe chiar din timpul filmarilor, iar regizorul si monteurul lucreaza pana cand, la un moment dat, incep sa se sprijine pe muzica. De unde? imprumutand din coloanele sonore ale altor filme. Iau, de pilda, un CD al lui John Williams sau Ennio Morricone si lucreaza pe aceasta muzica. (Asta se intampla inainte sa fie angajat compozitorul).
Apoi se fac proiectiile-test cand se probeaza filmul cu ceea ce ei numesc „muzica temporara", numai ca in cursul celor trei luni, regizorul, monteurul si intreaga echipa au ajuns sa se obisnuiasca cu ea. Astfel ca, atunci cand trebuie sa fie angajat compozitorul, cu oricat de bune propuneri ar veni acesta, ele vor fi mereu sub muzica cu care ei s-au obisnuit pana acum.
Iulia Blaga: Daca vi se sugereaza sa compuneti in genul lui John Williams, ce faceti?
Gabriel Yared: Le spun: „John Williams e viu si in forma. Angajati-l pe el! De ce imi cereti sa-i copiez muzica?" Multi dintre colegii mei ajung intr-un proiect la sfarsit, asa se face la Hollywood, cu trei luni inaintea premierei, si uneori trebuie sa-si adapteze muzica la ceea ce regizorul sau monteurul sunt obisnuiti. Cand am lucrat cu Anthony Minghella sau cu Beineix, demo-urile mele au hranit procesul montajului.
Asa e logic, muzica creste impreuna cu imaginea. Toti impreuna construim ceva. Demo-urile mele au insotit intreg montajul "Pacientului englez" si, cand au facut proiectiile-test, filmul avea muzica mea. Era interpretata ce-i drept cu sintetizatoare, dar a fost mult mai bine asa pentru ca la inregistrare, cand a fost interpretata de orchestra, a sunat mult mai bine. Vorbesc despre lucrurile astea din 1980. Din fericire, uneori ii mai aud si pe colegii mei spunand: „Are dreptate. Ar trebui sa fim mai atenti si sa fim prezenti intr-un proiect de la bun inceput. Sa nu ne lasam dominati de aceasta muzica temporara.."
Iulia Blaga: Ce faceti pentru a schimba aceste lucruri?
Gabriel Yared: Nu lucrez cu cei care nu sunt de acord cu mine. Nu e vorba de bani, ci de arta si de fidelitatea mea fata de muzica. Cand primesti ceea ce primesti, trebuie sa fii cinstit cu muzica. Nu poti spune: „Fac asta pentru ca imi aduce bani." Altfel, as face un film pe saptamana.
Iulia Blaga: Deci credeti in ideea de colaborare?
Gabriel Yared: Sigur ca da! Oamenii vorbesc despre o casatorie intre imagine si muzica. Dar cum sa te casatoresti daca nu te logodesti mai intai?
Iulia Blaga: Pentru asta trebuie sa gasesti si un regizor care gandeste ca tine.
Gabriel Yared: Eu am gasit multi. Pana si pe Robert Altman l-am convins. De foarte multe ori regizorii nu constientizeaza puterea pe care muzica o are pentru imaginile lor. Muzica are o putere reala, ea contine deja propriile ei imagini interioare. Cand canti o simfonie de Brahms sau Mahler, si inchizi ochii, iti creezi propriul tau film. Dar te poti uita cat vrei la un film si el sa nu produca niciun fel de muzica. E vorba despre o arta care e suma, apogeul tuturor artelor. Iti vine in ajutor, dar nu accepta sa-ti fie sclava.
Iulia Blaga: Deci Robert Altman a fost la inceput precaut cu muzica de film.
Gabriel Yared: Desi e din New York, nu din California, a fost precaut. Lucram la „Vincent and Theo", povestea lui Van Gogh, si i-am spus; „Hai sa incercam asta si asta. Hai sa ascultam niste muzica clasica, sa vedem cum reactioneaza imaginile la ea." Vorbind asa, l-am facut sa aiba incredere. I-am spus: „Sa fim indrazneti. Kubrick cum a spus: imi place bucata asta a lui Ligeti? Cine ar fi pus Ligeti intr-un film? Omul asta e destept. Are viziune si ureche." Asa ca, in loc sa scoti tot timpul aceeasi muzica si aceste ritmuri care te lovesc in maruntaie, dar nu in inima, hai sa incercam lucruri noi. La asta ma refer cand spun de obicei ca ai nevoie de timp ca sa gresesti.
"Nu cred ca muzica de film evolueaza, dimpotriva"
Iulia Blaga: Mai spuneti cu diverse ocazii si ca muzica de film s-a schimbat azi.
Gabriel Yared: Mult mai multi oameni sunt interesati azi de muzica de film decat odinioara. E interpretata in salile de concerte, oamenii cumpara CD-uri, deci din acest punct de vedere ea a capatat mai multa importanta, insa pentru mine muzica de azi uneori nu mai are calitati muzicale. Adesea ii lipseste baza. E foarte saraca din punct de vedere armonic; e doar o melodie cu putine armonii. Daca asculti Rocha sau Alfred Newman sau Bernard Herrmann, da, muzica lor e potrivita. Eu nu cred ca muzica de film evolueaza, dimpotriva.
Mi se pare ca aceasta arta, care e foarte noua, si-a atins apogeul si devine tot mai mediocra deoarece multi oameni incep sa compuna muzica de film numai pentru bani. isi castiga existenta din muzica, dar nu se gandesc sa se opreasca din munca pentru a invata muzica. Ca sa faci muzica ai nevoie de aptitudini. Sunt aceleasi teorii, aceleasi armonii, contrapuncturi si fugi folosite de la Pallestrina si Bach pana la Ligeti. Exact aceleasi reguli. Ele trebuie folosite si pentru muzica de film. Nu sunt suficiente melodia, armoniile si percutia. Eu, de exemplu, lucrez in fiecare zi, in fiecare zi citesc muzica. Asta ma ajuta sa fiu pregatit cand vine inspiratia peste mine.
Iulia Blaga: Inspiratia vine si ea in fiecare zi?
Gabriel Yared: Nu, dar atunci cand stau linistit fara sa-mi aud ego-ul sau gandurile, incepe. E un miracol. Artistii stiu cum e. Mozart ii spunea surorii sale: „Nu inteleg. Uneori ies doar la o plimbare in padurea de langa Viena si o intreaga simfonie se pravaleste peste mine si cel mai neplacut lucru e ca trebuie sa o scriu." Acesta era Mozart. De ce era asa? Pentru ca era o unealta fantastica, un canal perfect echipat. Studiase totul in muzica - armonie, contrapunct, fugi, compozitie, orchestratie. Deci cand esti pregatit sa primesti si ai devenit o unealta buna, atunci inspiratia se revarsa peste tine. Numai ca eu nu sunt Mozart, de aceea trebuie sa transpir pentru a primi aceste frumuseti.
Iulia Blaga: Vi s-a intamplat de multe ori sa va placa scenariul unui film, dar sa nu vina inspiratia „potrivita"?
Gabriel Yared: Mereu am inspiratie, dar s-a intamplat uneori ca ideea mea despre muzica unui film sa fi fost gresita. Nu pentru ca nu am avut destul timp sa ma gandesc la ea, ci pentru ca am fost prea egoist si m-am gandit mai mult la muzica in loc sa fiu atent la film in sine.
Iulia Blaga: Cand vedeti filmele la care ati lucrat, va doriti sa puteti schimba ceva la ele?
Gabriel Yared: Mie nu-mi place sa fie prea multa muzica intr-un film. Cred ca atunci cand un film e intr-adevar puternic, nu are nevoie de prea multa muzica. imi place cand muzica are ceva de comunicat, cand e folosita asa cum trebuie, adica atunci cand dialogul se opreste si se creeaza loc pentru ea. Fireste ca la toate filmele pentru care am compus as spune: „Aici n-as fi facut asa", dar ce rost mai are? Ce e facut, e bun facut.
Nu ma duc la cinema, dar am posibilitati de a vedea filmele acasa. De altfel, primesc si multe filme pentru ca votez pentru Oscaruri, pentru premiile BAFTA, Festivalul din Ghent si Academia Europeana de Film. Cand ma uit la un film, imi dau imediat seama daca imi place sau nu. Problema, atunci cand e sa merg la cinematografe mari, e ca pentru mine nu exista ecran. Daca exista violenta in film, o iau personal, e vie pentru mine.
Nu am nonsalanta noii generatii care poate vedea orice pentru ca stie ca e vorba de cinema. Pentru mine e realitate, nu cinema. E greu de trait cu o asa senzitivitate. Violenta muzicii, in schimb, e mult mai psihologica. Pot suporta si violenta psihologica a lui Hitchcock, dar nu suport violenta fizica. Pentru mine nu exista o limita intre ceea ce vad pe ecran si eu insumi.
Iulia Blaga: Va place tacerea?
Gabriel Yared: Mult.
Iulia Blaga: E melodioasa ori isi schimba forma?
Gabriel Yared: Numai cand apare tacerea aud cea mai frumoasa muzica.
Gabriel Yared e muzician autodidact. La inceput a orchestrat si produs piese pentru Charles Aznavour, Gilbert Becaud, Francoise Hardy sau Johnny Hallyday. Prima coloana sonora a compus-o pentru "Sauve qui peut la vie" de Jean-Luc Godard (1980). Au urmat: "37°5 le matin" de Jean-Jacques Beineix, „Amantul" de Jean-Jacques Annaud, "Pacientul englez", "Talentatul domn Ripley" si "Cold Mountain" de Anthony Minghella, "Das leben der Anderen" de Florian Henckel von Donnersmarck, "City of Angels" de Brad Silbering, "Camille Claudel" de Bruno Nuytten, "Vincent and Theo" de Robert Altman si altele. Urmatorul proiect este filmul regizat de Angelina Jolie despre razboiul din Bosnia. in cadrul Galei Premiilor Academiei Europene de Film din 4 decembrie, de la Tallinn (Estonia), a primit Premiul European Achievement in World Cinema 2010.
AUDIO: Coloana sonora a filmului Pacientul Englez:
0
1
