Realizata de un alt regizor (Daniel Alfredson), "Millennium 2" confirma regula potrivit careia a doua parte a unei serii e aproape intotdeauna sub nivelul celei dintai. Pentru ca lipseste "elasticul" care sa tina actiunea la un loc si pe noi lipiti de ecran, vom avea timp pentru detalii frivole, de genul actorul Michael Nykvist are parul vopsit (urat), iar burtica lui de sub tricou nu mai e simpatica din moment ce nici personajele nu mai sunt interesante.
Chiar daca prima parte avea avantajul surprizei (pentru cine nu citise cartea), calitatile nu-i lipseau. In primul rand, un scenariu care sintetiza eficient actiunea arboricola din primul roman al lui Stig Larsson (publicat in 2006). Regizorul Niels Arden Oplev stia sa exploateze partitura scrisa de Nikolaj Arcel si Rasmus Heisterberg mentinand un continuu suspans, chiar si dupa ce ne dadeam seama cine e criminalul.
Cele doua personaje principale, jurnalistul Mikael Blomkvist si hackerita Lisbeth Salander, erau atat de bine dezvoltate, iar interpretii lor, Michael Nykvist si Noomi Rapace - atat de potriviti in rol, incat faptul ca reprezentau, prin infatisarea lor, contrariul unor eroi americani ii facea si mai credibili. Lipsa sex-appeal-ului era un avantaj pentru film.
Acum, Lisbeth Salander s-a mai feminizat. Poate a ajutat-o relatia cu Blomkvist din prima parte sau, mai degraba, dorinta realizatorilor de a o ridica la un nivel de feminitate cerut de o productie pentru marele public. Talentul lui Noomi Rapace si fotogenia ei darza sunt cele mai bune lucruri de pe ecran. Dar, pentru un spectator obosit si nu foarte ingaduitor, filmul - cu Noomi Rapace cu tot - e un thriller de actiune destul de oarecare.
Din materialul dens al cartii, aceiasi scenaristi Nikolaj Arcel si Rasmus Heisterberg au extras o intriga pe cat de incalcita pe atat de schematica. Cumva, crimele comise in Stockholm in momentul in care Lisbeth se intoarce din Caraibe dupa un an de la terminarea actiunii din filmul precedent, ajung sa aiba legatura atat cu ea, cat si cu Michael Blomkvist, dar cei doi se intalnesc numai la final, dupa o desfasurare de forte care nu-i mai tine doar pe ei in prim-plan, ci le da importanta si altor personaje.
Daca nu ai citit cartea inainte, filmul nu-ti da pofta de a o face. Din subintrigi si din intreaga complexitate a cartii tot ce ramane pe ecran sunt imaginea unui monstru blond care se bate fara sa simta durerea, a lui Lisbeth care revine in debutul filmului la fosta ei iubita si nu la Blomkvist (prilej de o partida de sex care nu faulteaza numai ratingul, ci si inteligenta spectatorului), imaginea unor batai dure (mai ales ca victimele sunt si femei), si, de ce nu, imaginea putin fotogenica a lui Mikael Blomkvist cu mult mai putin uman decat era in prima parte (actorul nemaiavand o partitura pe masura talentului).
Latura psihologica schitata inca din prima parte a filmului - si reluata aici, pentru ca sustine intriga - devine neinteresanta sub "greutatea" actiunii care favorizeaza doar pumnii si picioarele impartite de marele blond suferind de "analgezie congenitala" (nu simte durerea.). Boala de care ne putem molipsi si noi, spectatorii, ca reactie de aparare impotriva plictiselii.
"Fata care s-a jucat cu focul"/"Flickan Som Lekte Med Elden"- regia Daniel Alfredson, cu: Noomi Rapace, Michael Nykvist, Lena Endre, Peter Andersson. Premiera romaneasca - 15 octombrie 2010
Trailer Millennium 2
0
0
