Pentru cine e nerabdator sa vada o comedie romantica nepretentioasa, cu o poveste de dragoste simpatica, actori imbracati frumos, New Yorkul pe orice vreme, glumite de bun simt si melodii calde, un film de la care sa iasa improspatati ca dupa o tura prin magazinele din mall - "Amor la distanta"/"Going the Distance" nu e acel gen de film.
De fapt, lucrurile se strica inainte sa inceapa propriu-zis, adica de la prima scena, in care un baiat care are ceva dintr-un Ricky Dandel adolescent e pus pe liber de prietena sa careia nu i-a luat cadou de ziua ei. "Aha!", iti spui, "peste un minut va aparea un insert cu "10 ani mai tarziu -, si incepe si filmul."
Ntz, o sa se intample asa cand o sa fii tu regizor. Deocamdata se trece la scena urmatoare, in care Drew Barrymore (care nu arata tocmai ca la 20 de ani) se afla in redactia unui cotidian newyorkez, unde redactorul-sef ii corecteaza cu rosu un material.
In a treia scena lucrurile s-au asezat deja in defavoarea ta. El si ea fac cunostinta intr-o carciuma si flirteaza din prima clipa, desi ai jura ca intre ei e o diferenta de zece ani (n-ar fi nicio problema daca povestea ar fi o replica a "Absolventului", numai ca intre Anne Bancroft si Dustin Hoffman era infinit mai multa alchimie decat intre Drew Barrymore si acest, aaa, cum ii zice, Justin Long).
Abia am asteptat sa ajung dupa film la internet sa verific diferenta de varsta: e de numai trei ani, dar asta nu-i face sa dea bine impreuna. Pe cine ar vrea sa convinga marele lor amor pus la incercare de distanta cand nici cand sunt impreuna nu par sa alcatuiasca un cuplu?
De aici incolo nu mai conteaza nimic, desi o vreme suntem bombardati si cu hituri muzicale (un fel de captatio benevolentiae). Totul suna fals. Printre altele, sa ai 30 de ani (desi arati ca un puber) si sa fii fan Tom Cruise (in "Top Gun"!), dar sa tii pe perete si un afis cu Lenny Bruce. Si sa se mai si indragosteasca de tine o sofisticata studenta la jurnalistica (studenta la 31 de ani, pentru ca atunci cand ar fi trebuit sa faca facultatea se iubea cu un baiat, uitand - vai! - de cariera). Si, avand 30 de ani, sa ai un coleg de apartament ingalat, care sta pe veceu cu usa deschisa, iar cand vii cu fete sa traga cu urechea prin perete si sa dea replici stupide la care nici mama lui nu ar rade.
Filmul e atat de prost scris incat va puteti amuza, in cel mai bun caz, urmarind reactiile disproportionate si nejustificate ale celor doi iubiti care se enerveaza din te miri ce dupa ce cu doua minute inainte erau foarte politicosi unul cu celalalt, pentru ca un minut mai tarziu sa rada in hohote unul la glumele porcoase ale celuilalt.
Caci, desi ne vine greu sa credem, iata o comedie romantica "cu prostii" (spuse, nu facute, si pe care trailerul le-a lasat la o parte), prin urmare, comisia de rating a Centrului National al Cinematografiei a pedepsit filmul, interzicandu-l spectatorilor sub 15 ani, protejandu-i astfel de la a-si strica prea devreme gusturile. Unele replici sunt de o vulgaritate surprinzatoare, depasind pana si glumele de baieti ale lui Judd Apatow, mai ales ca sunt spuse si de femei.
Singura care are cand si cand umor e Christina Applegate, care o joaca pe sora eroinei, o familista nevrotica. Ea stoarce tot ce poate din personajul sau uscat. In rest, totul exulta de platitudine si de locuri comune de genul ea mananca nu stiu ce si povesteste in verva, iar el o soarbe din ochi tot mai mult pe masura ce ea se murdareste tot mai mult la gura, pentru ca pana la urma sa ii spuna transportat: "vezi ca ai ceva aici". Nimic mai deprimant intr-un film care isi spune comedie decat falsul entuziasm al actorilor, felul in care rad la glumele nesarate scrise de scenaristi. Se poate vedea si din trailer.
"Amor la distanta"/"Going the Distance"- regia Nanette Burstein, cu: Drew Barrymore, Justin Long, Christina Applegate, Charlie Day. Premiera romaneasca - 10 septembrie 2010.
Trailerul filmului
0
2
