Catalin Mitulescu a povestit AUDIO-VIDEO despre experienta sa de producator si despre cum se impaca ea cu propria experienta de regizor, dar si-a exprimat si convingerea ca regizorii care fac filme minimaliste nu se gandesc neaparat la public. Producatorul lui „Eu cand vreau sa fluier, fluier” spune ca filmul lui Florin Serban nu e minimalist, ci ca e gandit pentru spectatori.

Asculta interviul cu Catalin Mitulescu

Descarca fisierul audio in format MP3

Iata cateva idei din discutia pe care Catalin Mitulescu a avut-o cu HotNews.ro:

• „Cand am luat premiu in 2004 la Cannes (n.red. - Palme d'Or-ul pentru scurtmetrajul „Trafic”) inainte de a ma duce la petrecere mi-au pus o eticheta aurie pe mana. Altii aveau etichete rosii, albastre. In functie de cum era eticheta, te duceai la party-ul la care te intalneai cu tipii de la Miramax sau cu Mihalkov, sau la party-uri mai putin importante. Tin minte ca era un loc foarte frumos de pe plaja, cu multe bucatarii. (...) Asta m-a socat cel mai tare: un stand cu branzeturi in spatele caruia erau vreo zece bucatari, dar la party erau putini oameni si destul de mare plicticseala, de aceea am plecat repede.

• M-am simtit foarte bine, dar dupa aceea am simtit un gol, asa. N-aveam cu cine sa ma distrez. (...) Era si Nikita Mihalkov acolo. Am vorbit cu el si i-am explicat ce simt, si mi-a spus ca si el e la fel si ca singura placere pe care o are e cand ajunge in sala si filmul lui traieste. Asta am simtit si eu, ca nu ma intereseaza neaparat sa iau un premiu cat sa am  un public cu care sa interactionez intr-un fel. De atunci toate proiectele pe care le-am facut cu Strada Film le-am facut din dorinta de a spune o poveste, de a ajunge la public si de a crea o reactie in public.”

• Cand eram mai mic, ma duceam cu gagicile intentionat la film pentru ca dupa film eram mult mai inspirat cu ele. Imi functiona imaginatia si le cuceream mai bine.

• Chiar acum am primit un scenariu despre saptamana de dinaintea inscaunarii lui Stefan cel Mare. Astea sunt idei pe care, la un moment dat, daca le cresti bine, pot ajunge filme. M-ar tenta un asemenea subiect. Ma pasioneaza Stefan cel Mare.

• „Niciun film pe care l-am produs noi pana acum nu are o limita stilistica, dar in toate exista intentia de a trece dincolo de cutia asta in care suntem, cu posibilitatile si cu dorintele noastre, si pe care ceilalti o traiesc cu savoare. E un fel de elogiu al neputintei. Exista realism in care noi ajungem pana la o anumita limita si ne dam seama ca de limita aia nu putem sa trecem si putem sa facem filme despre asta. Ceea ce imi place mie e cand personajele incearca sa treaca de limitele astea si atunci intervine magia. Atunci e ca si cum ei da drumul unui cal salbatic, dupa care trebuie sa-i pui ham, sa-i pui sa, sa stii cum sa-l calaresti. Asta incerc in toate scenariile pe care le scriu, in toate filmele pe care le regizez si in toate filmele pe care le produc la Strada Film. Incerc sa eliberez caii astia pentru ca exista magie si eu cred in magie. Dupa parerea mea, viata e magica.”  

Firma de productie pe care o conduce Catalin Mitulescu, Strada Film, are cel mai impresionant CV din peisajul autohton: un Palme d'Or pentru scurtmetraj („Trafic”, de Catalin Mitulescu, 2004), un Urs de Aur pentru scurtmetraj („O zi buna de plaja”, de Bogdan Mustata, 2008), Ursul de Argint - Marele Premiu al Juriului si Premiul „Alfred Bauer” („Eu cand vreau sa fluier, fluier” de Florin Serban, 2010), Premiul de interpretare feminina - Dorotheea Petre, acordat la sectiunea „Un Certain Regard” a Festivalului de la Cannes („Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii”, de Catalin Mitulescu, 2006).