AFERIM! la Berlin

de D.S.     HotNews.ro
Vineri, 6 februarie 2015, 11:46

Aferim! foto Silviu Ghetie
Capitala Germaniei a devenit centrul mondial al cinematografiei o dată cu Gala de Deschidere a celei de-a 65-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Berlin (5-15 februarie). Evenimentul a avut loc aseară la Berlinale Palast în prezența a peste 1500 de invitați. Gazdele serii au fost Dieter Kosslick, directorul Berlinalei, și Anke Engelke.

Printre personalitățile prezente la eveniment s-au numărat Darren Aronofsky (regizor, SUA), președintele Juriului Internațional, precum și colegii săi Daniel Brühl (actor, Germania), Bong Joon-ho (regizor, Coreea de Sud), Martha De Laurentiis (producător, SUA), Claudia Llosa (regizor, Peru), Audrey Tautou (actriță, Franța) și Matthew Weiner (producător/scenarist, SUA).
Ceremonia de deschidere a fost urmată de proiecția în premieră mondială a filmului “Nadie quiere la noche” (“Nobody Wants the Night”) în prezența regizoarei Isabel Coixets și a actorilor Juliette Binoche, Rinko Kikuchi și Gabriel Byrne.

“AFERIM!”, în regia lui Radu Jude, este singurul lungmetraj românesc inclus în competiția oficială a celei de-a 65-a ediții a Berlinalei. 
Pelicula va avea premiera mondială miercuri, 11 februarie, ora locală 16.00. Echipa filmului va susține o conferință de presă în aceeași zi, ora locală 11.00 și va păși pe covorul roșu la ora 15:30.
Evenimentele vor putea fi urmărite în direct online pe site-ul oficial al festivalului: http://www.berlinale.de/en/im_fokus/live-streaming/index.html 

Din distribuția “AFERIM!” fac parte: Teodor Corban,  Mihai Comănoiu, Cuzin Toma, Alexandru Dabija, Luminița Gheorghiu, Victor Rebengiuc, Alberto Dinache, Alexandru Bindea, Mihaela Sîrbu, Adina Cristescu, Șerban Pavlu,  Gabriel Spahiu, Dan Nicolaescu.
Unul dintre cele mai de amploare proiecte cinematografice românești din ultimii ani, “AFERIM !” în regia lui Radu Jude, este un un film istoric a cărui acțiune are loc în Țara Românească a începutului de secol XIX. Un zapciu, interpretat de actorul Teodor Corban, însoțit de fiul său (Mihai Comănoiu) caută un rob fugar (Cuzin Toma).

Scenariul filmului este scris de Radu Jude și Florin Lăzărescu, Marius Panduru a realizat imaginea, montajul Cătălin Cristuțiu, sound design-ul este semnat de Dana Lucreția Bunescu. Costumele au fost realizate de Dana Păpăruz, iar scenografia de Augustina Stanciu, consilier istoric Constanța Vintilă-Ghițulescu, producător Ada Solomon.



Radu Jude este regizorul scurtmetrajelor “Lampa cu căciulă”, “Alexandra”, “O umbră de nor”, “Trece și prin perete”, producții care au câștigat numeroase premii. Lungmetrajul de debut, “Cea mai fericită fată din lume” a fost distins cu Premiul CICAE la Festivalul de la Berlin, Premiul FIRESCI la Festivalul de la Sofia, Premiul pentru Cel mai bun scenariu la B-EST International Film Festival si Premiul FIPRESCI la IndieLisboa.

Cel de-al doilea lungmetraj realizat de Radu Jude, “Toată lumea din familia noastră”, a fost proiectat în premieră mondială la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin, în secţiunea Forum, și a avut premiera în cinematografele din România în luna aprilie 2012. “Toată lumea din familia noastră” a obținut, printre altele, Marele Premiu al Festivalului de la Sarajevo, Marele Premiu Bayard d’Or și Premiul pentru Cel mai bun actor la Namur IFF, Marele Premiu la CinEast IFF, Trofeul Festivalului Internațional de Film Anonimul, Premiul Zilelor Filmului Românesc la TIFF și Premiul pentru regie alaturi de Premiul Publicului la B-EST IFF.

“AFERIM!” este o producție Hi Film, în coproducție cu Klas Film Bulgaria, Endorfilm Cehia, Mulberry Development România, cu participarea Nu Boyana Film Studios, U-Films, Production XMG Media, Abis Studio, Division Camera, în asociere cu EZ Films si cu participarea HBO România.
Finanțat de Centrul Național al Cinematografiei, Bulgarian National Film Center, Czech Cinematography Fund, Programul MEDIA al Uniunii Europene.


Citeste mai multe despre   
























[P] Camera Consultantilor Fiscali organizeaza examen de atribuire a calitatii de consultant fiscal sau de consultant fiscal asistent in Bucuresti, in data de 4 noiembrie 2017

Camera Consultantilor Fiscali este organizatia profesionala de utilitate publica care coordoneaza activitatea de consultanta fiscala din Romania si are in evidenta peste 5.500 de membri la nivel national. Inscrierile la examen se fac in perioada 2 octombrie 2017 - 20 octombrie 2017 pe site-ul http://www.ccfiscali.ro/.

2697 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version