"Ana", noul film al regizorului Alexa Visarion, intra in cinematografe din 12 decembrie

de D.S.     HotNews.ro
Miercuri, 3 decembrie 2014, 17:51

Alexa Visarion
Cel mai noul film al regizorului Alexa Visarion, “Ana”, se inspiră din traseul prin care regizorul a încercat obsesiv să ecranizeze mitul Meșterului Manole. “Ana” va intra în cinematografe din 12 decembrie.

Din distribuția filmului fac parte nume sonore ale cinematografiei și teatrului românești, ca Răzvan Vasilescu, Mircea Albulescu, Dorina Lazăr, Dorel Vișan, dar și actori aflați la debut, precum tanăra actriță Cristina Drăghici. Imaginea este semnată de Patru Păunescu, muzica Mircea Florian, montaj Niță Chivulescu și sunetul Mihai Orășanu. Scenariul și regia Alexa Visarion.

Filmul reda povestea unui bărbat în pragul batrâneții, a unei tinere ajunsă printr-o întâmplare o nefericită prostituată în Italia și a unui adolescent, încercati de viață și care reușesc să comunice, susținuți în dialogul lor de legenda “Meșterului Manole“.

Realitatea și ficțiunea construiesc o stare specială în care trecutul, prezentul și viitorul le invadează simultan existența. Într-un loc al așteptării, pe malul unui lacul încă nepângărit de oameni, cei trei își intersectează amintirile în tensiunea grotescă a prezentului.

Erotismul și poetica acestui film sugerează stresant și periculos lipsa de șansă a trei generații. Singura lumina poate fi inițierea și înălțarea bisericii în sufletul lor.

Alexa Visarion este regizor  și scenarist de teatru şi film. A regizat filmele, "Înainte de tăcere", “Inghititorul de sabii”, "Năpasta”,  "Punct şi de la capăt", "Vinovatul" şi "Luna verde". A primit numeroase premii, printre care Premiul Academiei Române, acordat de pentru întreaga creaţie teatrală şi cinematografică, şi al Premiul UNITER pentru întreaga activitate artistica.

Ana este o producție Paradox Film, susținută de Centrul Național al Cinematografiei, Societatea Română de Televiziune cu suportul RO DE Film.


Citeste mai multe despre   




















Material sustinut de BRD Groupe Société Générale

5 motive de cheltuit banii - electronice pentru casa. Idei de cadouri si rasfat

Decembrie este luna cadourilor si in toata nebunia asta trebuie sa mai cumperi si cate ceva pentru casa ta. Bine, sau poate vrei sa faci un cadou unor apropiati, asa ca de "casa noua". Motive de cheltuit bani se vor gasi mereu. Asadar, va propunem o lista de "motive" pentru cheltuit banii, mai ales ca acum e ocazia perfecta sa beneficiezi de ofertele de Craciun ale comerciantilor.

645 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    Nea Visarion, PSD-ist de frunte (Miercuri, 3 decembrie 2014, 17:54)

    Maniu [utilizator]

    s-a apucat si de "film" la pensie, dupa ce si-a aranjat neamurile cu slujbe prin UNATC.


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version