Victor Atanasie Stanculescu a iesit din arest, marti dupa-amiaza, dupa ce magistratii Tribunalului Militar Bucuresti au decis ca fostul general sa fie eliberat un an, pentru a se putea interna, informeaza NewsIn. Decizia judecatorilor a fost atacata cu recurs de catre procurori.

"Conditiile din arest au fost suportabile dar nu pentru un om de varsta mea", a afirmat fostul general la iesirea din spitalul Penitenciarului Jilava.

In octombrie 2008, Inalta Curte de Casatie si Justitie a respins, printr-o sentinta definitiva, recursul generalilor Victor Stanculescu si Mihai Chitac, mentinand condamnarea de 15 ani de inchisoare si degradare militara in procesul Revolutiei din Timisoare.

Magistratii au spus atunci ca generalii Stanculescu si Chitac au dat dovada de "exces de zel" in reprimarea demonstrantilor. Acesta este si motivul pentru care Ceausescu l-a numit in seara zilei de 20 decembrie 1989 pe generalul Stanculescu in functia de comandant militar unic al municipiului Timisoara. In ceea ce-l priveste pe generalul Chitac, magistratii arata in motivarea sentintei ca "acesta s-a implicat in mod vadit in executarea ordinului ce a avut ca urmare impuscarea mortala a 72 de persoane si ranirea altor 253 foarte grav".

Magistratii au aratat ca, potrivit reglementarilor in vigoare, in decembrie 1989, comandantii ce au dreptul sa dea ordine poarta intreaga responsabilitate pentru legalitatea si urmarile ordinelor date.

Darea de catre comandat si executarea de catre subordonat a unui ordin ilegal atrag raspunderea atat pentru unul cat si pentru celalalt, sustin magistratii.

Instanta suprema i-a condamnat la data de 3 aprilie 2008 pe cei doi generali la cate 15 ani de inchisoare pentru omor deosebit de grav si la cinci ani interzicerea unor drepturi.

Eliberare pe motiv de boala

Imediat dupa pronuntarea sentintei in octombrie 2008, avocatii celor doi au cerut intreruperea pedepsei "din motive medicale". In decembrie, magistratii au cerut o noua expertiza medicala in cazul lui Stanculescu, inainte de a decide o eventuala eliberare pe caz de boala a acestuia.

Potrivit expertizelor INML, Victor Atanasie Stanculescu sufera de zece boli, cele mai multe de natura cardiovasculara, dar si de leucemie cronica. Si Mihai Chitac are nevoie de proteza valvulara care necesita o operatie by-pass la inima.

Tot in decembrie, magistratii au decis eliberarea timp de 3 luni a fostului general Mihai Chitacdin motive medicale.