Noaptea trecuta a fost geroasa in majoritatea regiunilor tarii. La ora 7, cel mai frig era la Intorsura Buzaului, -22 grade. La Brasov erau -18 grade Celsius, -16 grade la Miercurea Ciuc, la Sibiu -15 grade si -14 grade la Predeal. La Bucuresti erau -9 grade.

Luni, vremea va fi rece, geroasa dimineata mai ales in nordul si centrul tarii. Cerul va fi mai mult noros in regiunile estice, unde local va ninge slab. In celelalte regiuni innorarile vor fi temporare si numai cu totul izolat vor fi fulguieli in Oltenia si Muntenia.

Vantul va sufla slab pana la moderat, cu unele intensificari in Dobrogea, Moldova, Baragan si in zona montana inalta. Temperaturile maxime vor fi cuprinse intre -8 si 0 grade, cu aproximativ sase grade mai mici decat normalul perioadei.

Si la Bucuresti vremea va fi rece pentru aceasta data. Temperatura maxima va fi in jurul valorii de -1 grad.

Meteorologii spun ca, in zilele urmatoare temperaturile vor creste putin. De Revelion nu va ninge decat slab, in Moldova. In ianuarie, in sudul tarii vor fi zile si cu 10 grade Celsius, in timp ce in centrul tarii temperaturile vor cobori noaptea pana la -25 de grade, spun meteorologii.

Potrivit televiziunilor de stiri, cinci persoane au murit pana acum din cauza frigului in judetul Constanta.