Grupul pentru Dialog Social dezminte ca ar fi semnat si trimis o scrisoare presedintelui Basescu in care ii solicita acestuia sa nu gireze o alianta cu Partidul Social Democrat. "Aceasta formatiune mostenitoare a Partidului Comunist, metamorfozata doar onomatopeic, a stat la baza celor mai mari traume colective din istoria Romaniei recente: preluarea puterii din mainile dictatorului Nicoale Ceausescu, valul de faradelegi din tulburatii ani `90, mineriadele, pastrarea unei politici externe tributara intereselor Moscovei, izolarea Romaniei fata de structurile euro-atlantice, intarzierea nepermisa a reformelor economice, impiedicarea lustratiei si a unei justitii care sa duca la aflarea adevarului istoric. Armand Gosu a declarat pentru HotNews.ro ca "GDS nu are nici o legatura cu asta, eu n-am semnat nimic; eu sunt in Polonia..." Alti reprezentanti GDS, Andrei Oisteanu si Rodica Palade, s-au delimitat de falsul apel, pe care l-au caracterizat drept o intoxicare.

"Domnule Presedinte,

Prerogativele constitutionale pe care le aveti va permit, fara nicio indoiala, sa infaptuiti vointa majoritatii. Spectrele rezultatelor alegerilor parlamentare din 30 noiembrie 2008 indica clar optiunea romanilor pentru o dreapta consolidata. Desemnarea unui prim-ministru care sa mearga in fata Parlamentului cu propriul cabinet poate modifica radical aceasta alianta nedorita care se contureaza, intre Partidul Democrat – Liberal si Partidul Social Democrat.

Domnule Presedinte,

Va mai indemnam doar sa aveti o clipa de tagada si sa meditati foarte bine inainte de a lua o decizie care poate trimite Romania cu douazeci de ani in urma. Ganditi-va inca o data la memoria sutelor de mii de morti din inchisorile comuniste, la tinerii care si-au jertfit viata pentru ca noi sa putem decide in cunostinta de cauza, la romanii de peste hotare care muncesc cu lacrimi in ochi si la tinerii care v-au votat cu gandul la adevar si dreptate", se mai arata in scrisoare.

Update: GDS si semnatarii asa-zisei Scrisori deschise catre Presedintele Romaniei dezmint categoric faptul ca ar fi expediat o asemenea scrisoare Presedintelui Romaniei.