Liceele speciale din vremea lui Ceausescu

de Dani Rockhoff     HotNews.ro
Duminică, 15 iunie 2008, 19:37 Actualitate | Esenţial

Terry Cole, Virgil Mihaiu (la catedra)
Foto: Hotnews
Nu tot ce exista in Romania comunista a fost prost, asa cum nu totul in capitalism si globalizare e cool. Un exemplu e Special English Highschool Ady-Sincai din Cluj, produs al strategiei de invatamant a lui Mircea Malita, un cap luminat de renume mondial. Pana cand Ceausescu sa „se prinda” ca aceste retorte pentru elite pot fi un pericol pentru dictatura, cateva generatii de absolventi bilingvi si toba de carte au iesit pe usile gimnaziului clujean. Azi, ei se legitimeaza ca directori, reprezentanti de multinationale, cercetatori, traducatori, specialisti in tara si in strainatate, ziaristi sau fosti ministri. Spiritul romglez nu e nou si nici nu l-a inventat generatia postdecembrista.

Emo sau cool?

In mai anul acesta, promotia '78 s-a intalnit la Cluj, la liceul Sincai (atunci Ady- (Endre), acum Gheorghe), pentru a 30-a aniversare de la absolvire. S-a anuntat intalnirea de rigoare cu fosti colegi si profesori, strigarea dupa catalog, depanare de CV-uri si amintiri, apoi un chef ca pe vremuri. Toate astea s-au si intamplat.  

S-au mai anuntat si doua speech-uri, ale fostului si actualului director al liceului. Cel de-al doilea n-a avut loc, asa ca nici „confruntarea” intre vechii si actualii liceeni nu s-a produs. Oare peste tot in Romania se cultiva ruptura intre generatii? Pacat. Cool era sa ne vedem urmasii, sa ne vada si ei pe noi, sa vedem daca vorbim cat de cat aceeasi limba, poate romgleza.

E o experienta tare interesanta, sa te hotarasti a da filmul inapoi cu multi ani, apoi sa iti iei concediu si sa zbori peste tari si mari. Pentru ce? Poate pentru o vanitate, niciodata recunoscuta pe fata: aceea de a te compara cu cei cu care ai pornit, ca adolescent, pe acelasi drum. Un alt motiv este sentimentalismul, treaba emo, care azi nu e cool, insa chiar ca exista, uneori refulata, in fiecare dintre noi.  

Hai Bobo!

Revederea dupa ani de la Sincai
Foto: Hotnews
In ianuarie, Bobo, un fost coleg de la „uman” -Ady-Sincai avea, in fiecare an, trei clase paralele: reala, umana si maghiara- a inceput sa se agite, sa ne caute si sa ne gaseasca, din aproape in aproape, iar apoi foarte departe: prin State, Australia, Noua Zeelanda. Germania, Anglia, Franta si Ungaria erau, comparativ, la o aruncatura de bat. Cu incapatanare, ne-a gasit: si pe cei pititi prin tara -mai ales fetele, sub nume de mariaj- si pe cei emigrati inainte si dupa 90, cat au vazut cu ochii, in lumea cea larga si pe atunci deloc globala.  

Marturisesc ca, dupa ce am confirmat venirea, mi-am luat concediu si bilet de avion, am platit participarea si termenul Marii Intalniri se apropia, am inceput sa ezit si am stat mult pe ganduri, daca sa mai merg. Interesant, cat de prezenta poate deveni amintirea unor persoane din adolescenta, cu care ai impartit patru ani din viata.  

Si mai interesant este cum vrei, ca inaintea unui rendez-vous, sa amani momentul sau chiar sa-l ratezi, pentru a nu te pune intr-o situatie in care realitatea sa-ti insele asteptarile. Parca vrei sa tii timpul in loc, sa pastrezi incremenita imaginea din castelul tau personal al memoriei, despre propria ta adolescenta, despre sperantele si nebunia de atunci.

Biletele si riti-piti

Mi-am adus aminte, in proportie de 95%, care cum arata, ce codite sau breton aveau fetele, pe langa cordeluta obligatorie. Mi-am adus aminte cum ne trageam uniformele bleu-marin in jos, ca sa acopere genunchii, inainte de intrarea la orele unei profesoare fixiste in ce priveste decenta elevelor de liceu. Mi-am adus aminte de „raii clasei” care strigau din ultima banca, „Tocila!”, colegelor silitoare.  

Pe vremea aceea, nici vorba de celulare, nici de sms-uri.  Ne scriam insa biletele intre noi, pe care le pasam colegelor sau le aruncam ghemotoc colegilor. Jucam riti-piti in ore si abia asteptam sa sune clopotelul, ca sa inceapa diverse incaierari intre tabere, baietii cu fetele. O varsta a excesului hormonal, nu cred ca s-a schimbat ceva in fond, la liceenii de azi.  

Pile si fite

In plin ceausism, scoala la Sincai a fost o vreme a competitiei. A competitiei scolare, preambul al luptei pentru existenta si reusita. La Special English Highschool s-a intrat cu examen intr-a noua. Un examen dur, cu patru candidati pe loc, din toata tara. A intrat cine a dovedit, si nu pe pile. Ca pilele n-au functionat, a dovedit-o si primul an de liceu, in care odraslele de doctori si nomenclaturisti isi lingeau ranile, inainte de corigentele de luat in toamna.  

Din anul al doilea, lucrurile s-au mai asezat si fitele s-au mai ostoit. Copiii de stabi locali si-au dat seama ca parintii nu-i pot ajuta la luarea corigentelor si ca spaga sau presiunile nu tin nici la engleza, nici la romana, matematica, fizica sau chimie. Din anul trei (clasa a XI-a), am luat-o si mai tare pe straineza.  

Engleza cu toptanul

Daca in primii doi ani aveam noua ore de limba engleza pe saptamana si conversatia o predau lectori din Anglia, din anul trei fizica, chimia si biologia ni se preda pe manuale speciale, tot in engleza. Iar daca profesorii cu pricina faceau fata, atunci trebuia sa facem si noi: la clasa, la teze si la examene. Caci, pentru clasa a XI-a am dat inca un examen de treapta, la care conta si media din primii doi ani de liceu. A trecut cine a putut, altii au ramas de caruta.  

Nu vreau sa lungesc inutil povestea unui modul de invatamant din vremea ceausista, care a scos un fel de hibrizi, romano-englezi, inimaginabili pentru un sistem social al inchistarii si tavalugului de gandire. Ne simteam ceva deosebit? Da, ne simteam si citeam cu frenezie tot ce ne pica in mana, in engleza.  

Lumea gandea altfel, la vest de Cortina de Fier, iar noi incepeam sa gandim critic si contemporan, odata cu ea. Prin lecturi, prin conversatii, prin certuri si dezbateri tematice intre noi si cu profesorii, despre teme tabu.  

80 de destine

Dani Rockhoff in Clujul istoric
Foto: Hotnews
As putea face 80 de interviuri cu 80 de fosti colegi si profesori cu destine deosebite, fiecare in felul lui. De la profesorul in genetica Jean Dabala, la jazz-man-ul acualmente director al Institutului Cultural Roman din Lisabona, Virgil Mihaiu. De la directorul Gheorghe Comanaru, zis Tutu, la ultrasevera profesoara de romana, Monica Onojescu.  

De la Titus Moraru, la Anamaria Florescu, Vasile Cristea si Ghita Bodea, proful-maistru care ne-a invatat sa tragem la pila (la propriu), dupa ce Ceausescu „s-a prins” si ne-a transformat liceul special de engleza, in „liceu de filologie-istorie cu profil de mecanica”. Penibila titulatura a liceului, transformat socialist si industrial aplicabil in 77,  imi sta si azi pe diploma de bacalaureat.  

As mai putea face interviuri in Sillicon Valley, cu Lucian de la Ebay, cu cativa doctori si specialisti din Germania, sau cu un consultant de multinationale din Londra, si el fost sincaist. As putea sa o rog pe Mihaela sa-mi spuna prin ce infern a trecut in Liban, cu sotul ei, sau sa o rog pe Ildiko sa-mi spuna cum e viata linistita si fara performante, a unei femei atragatoare.  

As putea sa o intreb pe Lavinia cat de draga ii e Franta, iar pe Cristina ce mai ofera Fondul Proprietatea de la Bucuresti. Pe Sasa, l-as intreba cat de grea a fost lansarea Romaniei catre UE, caci tot a fost ministrul integrarii europene. Iar pe Stefi, cum e mai nou viata la Radio Europa Libera, pentru care relateaza, din Praga. Pe multi altii i-as intreba, unii poate ca mi-ar si raspunde.

La drum cu Terry  

In timpul scurt dintre doua rock-uri la party-ul „de dupa”, mi-a raspuns la cateva intrebari un invitat special al liceului special. Terence (Terry) Cole a fost proful nostru de conversatie in engleza la Ady-Sincai si a venit din UK, peste ani, special pentru intalnire. Ce i-a placut, cum i s-a parut „mai demult” si ce ar vrea sa faca acum in Romania, va spun in rezumat:  

„A fost Romania comunista, intr-adevar, intre 75-78. O experienta foarte interesanta pentru mine, pentru cineva dintr-o tara capitalista. Mi s-a oferit ocazia de a profesa  in Romania, la un interviu de la British Council din Londra, si am profitat de ea. Sistemul politic era diferit de cel din Marea Britanie, dar asta nu m-a deranjat. S-a dovedit a fi facut o alegere buna, cand am mers in Romania, unde mi-am facut enorm de multi prieteni. A fost o perioada fantastica din viata mea”.  

L-am intrebat pe Terry daca predatul la gimnaziu i-a fost ingradit si lectiile cenzurate, in anii cand a profesat la Cluj. „N-as putea spune ca mi-a suflat cineva in ceafa, cum sa-mi predau lectiile. In principiu, cursurile mi le planificam in functie de ceea ce credeam ca e important pentru elevii carora le predam. Aveam cursuri de English Conversation, prin urmare ii angrenam intr-o conversatie generala si culturala”.

Referitor la nivelul de pregatire al elevilor de la SEH Ady-Sincai, Terry spune: „Am fost foarte impresionat de nivelul lor de cunostinte de limba engleza. Fusesera selectionati in urma unei examinari severe, aveau profesori foare buni si erau asi in engleza.” „Romania e pe calea unor schimbari enorme, de cand a intrat in UE si e fascinant sa vad ce au realizat in viata fostii mei elevi, cum au reusit sa raspunda provocarilor survenite pe acest parcurs” a mai spus el.  

Terry s-a casatorit cu o romanca. Dupa 10 ani de naveta Anglia-Romania, in 1989 a divortat si n-a mai revenit in tara, decat de trei ori. Acum, el are un proiect, impreuna cu o companie britanica, ce organizeaza itinerarii turistice pe calea ferata in Europa. „Rail-based Holidays”  este ideea propusa de Terry Cole, conducerii firmei Great Railway Journey din York, pe trasee „extrem de pitoresti, cum e Sighetul Marmatiei-Cluj”.  

El se adreseaza asa-numitelor Skiers, termen care n-are nimic de-a face cu schiatul, ci cu Spending si Kids si Inheritance. „Sunt multi oameni de varsta a treia care vor sa se distreze si sa calatoreasca, insa aceasta implica si dorinta de comfort. Nu-ti lasi toti banii mostenire urmasilor, ci te bucuri de ei, cat mai poti, iar aceasta ai putea-o face intr-o calatorie pe sinele de tren, in Romania” este ideea lui Terry .  

Intr-adevar, drumul cu Sageata Albastra de la Cluj spre Arad, a fost, peisagistic, si pentru mine, o revelatie. Am uitat panourile electorale si gropile din asfaltul de la gara clujeana, mi-am luat amintirile de la Sincai, si mi-am zis ca poate, peste cinci ani o sa revin. Iar gropile vor fi astupate.

























Material sustinut de BCR

VIDEO Antreprenor StartUp Nation / Fondatorul Scolii de Bijuterie Contemporana: Eu nu vin la serviciu, eu vin in propriul meu atelier, in care imi exprim ideile. Ceea ce misca industria asta sunt ideile, nicidecum cifrele

David Sandu s-a ocupat de designul de bijuterii de cand era copil si a invatat pe cont propriu tot ceea ce stie. Assamblage - Scoala de Bijuterie Contemporana a aparut drept consecinta a acestei pasiuni. David face parte dintr-o industrie creativa emergenta, insa atat el, cat si cei care au trecut in ultimii 7 ani pe la bancurile de lucru ale scolii sale se vad adesea nevoiti sa spuna ca fac alte lucruri, pentru ca activitatea lor nu exista intr-un cadru legal.

4973 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    Liceul de altadata (Duminică, 15 iunie 2008, 21:32)

    cosmin [anonim]

    Am absolvit o clasa speciala de matematica la un liceu teoretic transformat intr-unul de profil industrial.Nici nu mai stiu 'profilul'.
    Toate cunostintele din liceu mi-au folosit si imi vor folosi toata viata. Nu pot sa spun acelasi lucru despre Politehnica ce se conducea dupa metode staliniste.
    Liceul mi-a creat o baza solida,o analiza obiectiva fara prejudecati,mi-a creat incredere in fortele proprii,o cultura generala deosebita si mai ales o flexibilitate ce mi-a permis sa ma adaptez la civilizatia vest europeana,canadiana si mai ales cea americana.Datorita cunostintelor din liceu sunt respectat si cateodata invidiat.
    Cui sa-i multumesc pentru asta ?
    Sistemului ? Niciodata.
    As vrea sa multumesc celor luminati care ne-au educat riscadu-si cariera profesionala.
    Cine au fost ei ? pedagogi,unii activisti de partid sau chiar functuionari MI care au tolerat acea farama de libertate.
  • +1 (1 vot)    
    cativa ani buni dupa 70 (Duminică, 15 iunie 2008, 21:52)

    papadie [anonim]

    Clasele speciale au functionat cativa ani cu rezultate spectaculoase. Ele insa incalcau principiile socialismului. In clasa noastra spre exemplu un elev sau doi aveau ambii parinti muncitori, la restul toti erau intelectuali sau cu studii medii. Asta dovedea ca intelectualii se preocupau mult mai mult de copiii lor, nu ca aveau copii mai destepti. Drept urmare au fost desfiintate. Nu stiu de ce-l amestecati pe Malita aici. Matematician mediocru, a profitat din plin de sistemul comunist jucand rolul marelui savant. Si vad ca impostura inca ii mai merge. Pe de alta parte, daca veti cauta in elita stiintifica, politica, economica pe fostii absolventi de exceptie, nu ii veti gasi. Cei care au migrat in vest au reusit. Cei care au ramas aici au fost sufocati de sistemul care exista acum in Romania, construit de supermediocritati.
    • 0 (0 voturi)    
      Invatamintul pentru popor (Luni, 16 iunie 2008, 0:04)

      Bufnitza Duminicala [anonim] i-a raspuns lui papadie

      Mi se pare inutil sa risipesti banii de la buget (in Romania si in general in lume) pentru a aduna in clase cete de derdebei si vagaboande doar ca sa ia o diploma care oricum nu o merita si nu le folosesc la nimic.

      Ar trebui sa existe forme separate de invatamint:
      1. Prima forma de invatamint: pentru marea parte a populatiei: sa invete sa scrie si sa citeasca, operatii aritmetice simple, manle, Becali, YouTube, manele si alte citeva programe asematoare. Dupa care trecut la munca

      2. A doua forma de invatamint: pentru elite (economice sau adevaratele capacitati intelectuale): aici programa scolara ar trebui creata astfel incit din aceste sperante sa iasa adevarata clasa conducatoare a unei societatii.

      Aceste forme de invatamint ar trebui sa existe si sa fie promovate cit se poate de mult.
  • +1 (1 vot)    
    Poli Timisoara condusa cu metode staliniste (Luni, 16 iunie 2008, 2:21)

    George Brad [anonim]

    Din pacate Politehnica din Timisoara e inca condusa cu metode staliniste. Si sunt sigur ca asa e peste tot.
    Studentul nu are nici un drept in fata profesorului CARE EFECTIV FACE CE VREA.
    Asta e rezultatul asa-zisei reforme a invatamantului facuta de incompetentii care au fost promovati de-a lungul anilor in fruntea ministerului educatiei.

    VAI DE NOI!!!

    Un tata de student la Poli, fost si el student in anii '80
  • 0 (0 voturi)    
    Invatamantul si politica (Luni, 16 iunie 2008, 10:00)

    mircea [anonim]

    Malita a fost unul dintre capetele luminate ale perioadei socialiste (si nu trebuie sa fii un matematician genial ca sa fii un bun ministru; trebuie doar sa intelegi problemele si sa nu-ti fie frica sa pui un matematician genial acolo unde-i e locul); de fapt, oamenii au dus-o bine in socialism cat timp au fost la conducere astfel de oameni. Lucrurile au inceput sa mearga prost cand oamenii luminati au fost inlocuiti rand pe rand cu lingai. Iar lingaii nu au docrtina politica - ii veti gasi azi si la PSD, si la PNL, si la PDL si la alte partide; si vor striga "jos comunismul" cu aceeasi gura si cu aceeasi "convingere" cu care au strigat pe vremuri (daca au apucat) "Ceausescu-PCR".

    Invatamantul nu se face cu politicieni, ci cu oameni cu capacitate si daruire pentru meseria de dascal. Sistemul ar fi suficient sa le dea un salar decent si sa nu-i saboteze. Plangerea ca profesorul face ce vrea este inexacta: profesorul TUPEIST face ce vrea; profesorul care-si face bine meseria este mereu pus la zid. De asemenea, elevul sau studentul TUPEIST are toate drepturile si isi bate joc de profesor; elevul sau studentul care chiar vrea sa invete are de suferit.

    Am avut un invatamant bun, insa il stricam an de an cu diversele "reforme" negandite. Si, e adevarat, majoritatea conducatorilor nostri s-au temut si se tem de oamenii capabili, asa ca in loc sa le dea de lucru la valoarea lor ii fac sa fuga. Asa ca am avut un invatamant bun, dar de produsele lui au beneficiat altii.
  • 0 (0 voturi)    
    ADY-SINCAI (Miercuri, 6 octombrie 2010, 2:51)

    Doina [anonim]

    Acest articol m-a marcat profund.Sunt absolventa a liceului promotia 87.Cu regret nu am putut participa la intrunirea de 20 ani de la absolvire.Doamnei dirigintei Gabriela Irimias toate salutarile mele am speranta sa ne vedem cit de curind Va sarut pe toti de peste ocean
  • 0 (0 voturi)    
    Caut colegii promotia 1980 (Miercuri, 14 mai 2014, 3:06)

    Adriana Mihaescu [anonim]

    Cu mare bucurie as participa la o întîlnire sau as lua legatura cu colegii mei - clasa dirigintelui Jean Dabala.
    Va rog nu ezitati sa ma contactati. Traiesc în Elvetia dar as veni la Cluj pentru orice fel de întîlnire. Adresa mea Mail: adics@bluewin.ch


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri