Senatorii din Comisia juridica vor incepe miercuri studiul dosarelor Paul Pacuraru si Codrut Seres. Acestia ar putea avea acces la documentele care ii privesc, daca primesc acordul colegilor din comisie. Ceilalti senatori le vor putea studia "controlat", sub supravegherea membrilor Comisiei. Singurele conditii sint respectarea confidentialitatii si interdictia de face copii. Norica Nicolai a declarat ca termenul pentru analiza documentelor este de trei saprtamini, acelasi la care s-a angajat Camera Deputatilor pentru redactarea raportului.Juristii intrebati de HotNews.ro sustin ca dosarul se afla in faza cercetarilor preliminare si cei cercetati nu au dreptul sa-l vada, lucru care ar compromite ancheta.

Studiul dosarelor va incepe miercuri, termenul este de trei saptamini si sedintele vor fi secrete, a declarat presedinta Comisiei juridice, liberala Norica Nicolai. Raportul va fi facut public dupa adoptarea sa, dar pina atunci niciun membru al Comisei nu va face declaratii pe marginea documentelor.

Confidentialitatea va fi asigurata, pentru ca asa s-au angajat toti membrii Comisiei, iar dosarele vor fi incuiate intr-un fiset sigilat, la care accesul va fi permis doar in timpul sedintelor. O interdictie clara: nu se vor face copii dupa documente, lucru care va fi garantat de faptul ca cititorii dosarelor nu vor fi niciodata singuri cu ele.

Senatul, culmea transparentei la probe

Nicolai a precizat ca senatorii din afara Comisiei vor avea si ei acces la documente, "daca vor dori", dar nu vor fi singuri in momentul in care le vor consulta si vor trebui sa respecte aceleasi conditii de confidentialitate.

"Poate avea acces strict controlat la toate documentele, niciodata nu va fi lasat singur si va respecta aceleasi reguli de confidentialitate ca si noi", spune Norica Nicolai.

Avantaj pentru Pacuraru si Seres

O noutate fata de Camera Deputatilor este aceea ca Paul Pacuraru si Codrut Seres vor putea sa-si consulte dosarele si sa studieze probele detinute de procurori. Pentru asta va fi insa necesar acordul colegilor din Comisia juridica, ea fiind cea care va decide in acest sens.

"Membrii Comisiei vor decide, dupa ce vor analiza documentele celor doua cazuri, daca Pacuraru si Seres isi vor putea vedea dosarele si daca se impune audierea celor doi", a spus Nicolai.

Senatorul PSD, Serban Nicolai, vicepresedintele Comisiei, adauga insa ca audierea celor in cauza va avea loc dupa "studierea documentelor si audierea inregistrarilor telefonice".

Se compromite acheta

Laura Stefan, jurist, sustine ca in momentul de fata "dosarul se afla in faza cercetarilor preliminare si, potrivit Codului de procedura penala, cei cercetati nu au dreptul sa-si vada dosarele".

"In situatia in care Comisia juridica le da acces la dosare se compromite toata ancheta. Aceasta este insa oricum compromisa din moment ce toti parlamentarii pot citi dosarele, pentru ca ar fi o naivitate sa credem ca informatii din ele nu vor ajunge la cunostinta celor cercetati", a declarat Laura Stefan pentru HotNews.ro

Procedural vorbind, doar in momentul inceperii urmaririi penale celor cercetati li se aduce la cunostinta invinuirea, dar ei nu pot vedea dosarul integral. Acesta poate fi vazut si studiat de inculpati si avocatii lor doar in faza prezentarii materialelor de urmarire, adica inaintea trimiterii dosarului in instanta.

Camera, ceva mai drastica

Spre deosebire de Senat, la Camera Deptuatilor s-a infiintat o subcomisie condusa de conservatorul Sergiu Andon, care va studia dosarele si va redacta in urmatoarele trei saptamini un raport ce va fi supus dezbaterii si votului Comisiei Juridice, mai departe raportul plecind spre plenul Camerei.

La fel ca la Senat si deputatii din afara Comisiei vor avea acces la dosare, dar pe baza unei "cereri intemeiate".

In schimb, Mitrea si Nastase vor fi dezavantajati fata de Pacuraru si Seres, ei neavind acces la propriile dosare.

Si subcomisia din Camera intentioneaza sa-i audieze pe impricinati, dar si pe procurorii care au intocmit dosarele, pentru "lamuriri suplimentare".