Președintele Klaus Iohannis a declarat marți că este deschis discuțiilor ca România să ofere un sistem de apărare antiaeriană Patriot Ucrainei, după o întâlnire cu omologul său american Joe Biden la Casa Albă.

Klaus IohannisFoto: Inquam Photos / Octav Ganea
  • „Există evident nevoia unor sisteme de apărare antiaeriană, în acest fel, în ultimele săptămâni, este o discuție intensă. România dispune de aceste sisteme. Am fost întrebați și noi. Președinte Biden a menționat la întâlnirea noastră și am zis că sunt deschis să discutăm. Asta înseamnă către trebuie discutat în CSAT să vedem ce putem da și ce putem primi în schimb, pentru că nu este acceptabil ca România să rămână fără”, a declarat Klaus Iohannis
  • Eu cred că vom găsi o soluţie. Este vorba de un singur sistem Patriot. Credeţi-mă că ştiu mai multe detalii, dar da, este unul funcţional care va rămâne în România, celelalte care sunt în faze avansate de operaţionalizare şi despre unul dintre acestea era vorba”, a mai afirmat Klaus Iohannis.

Iohannis a spus anterior că, la întâlnirea cu președintele american, i-a transmis că România va continua să sprijine Ucraina atât timp cât va fi necesar.

  • „Prioritatea comună, a UE, SUA, este de a nu permite Rusiei să câștige acest război”

Germania a promis o baterie Patriot suplimentară, în timp ce Spania a declarat că va livra rachete antiaeriene Patriot.

Alte țări europene, inclusiv Grecia, Țările de Jos, Polonia și Suedia au, de asemenea, sisteme Patriot.

Citește și:

FOTO Ce sisteme antiaeriene are România în dotare și cu ce, mai exact, ar fi putut ajuta Ucraina, după cum susține Zelenski că s-a întâmplat