Liderul PNL Botoșani, Costel Șoptică, a mers, cu un alai de autorități locale, la inaugurarea rețelei de gaz din comuna Frumușica, unde un sobor de preoți a sfințit contorul de gaz, iar oficialii s-au înghesuit să taie panglica.

Sfintire cu sobor de preoti a unui contor de gaz, într-o localitate din BotosaniFoto: Facebook liderul PNL Botoșani, Costel Șoptică

Deputatul Șoptică și primarul din localitate au adus la festivitățile pentru inaugurarea contorului de la școala din Frumușica un sobor de preoți, precum și un alai de directori de instituții descentralizate, care au tăiat panglica de pe contor, scrie Botoșani Necenzurat.

De altfel, liderul PNL Botoșani a anunțat evenimentul pe Facebook, unde a postat și mai multe fotografii de la inaugurare.

  • "Astăzi la Frumușica s-a scris #ISTORIE! Primarul Constantin Bălășanu a făcut de ziua lui un mare cadou cetățenilor comunei pe care acesta o conduce.
  • S-a inaugurat branșarea la gaz metan a comunei prin racordarea școlii, urmând ca în perioada imediat următoare să aibă parte de acest privilegiu toți cetățenii.
  • Felicitări echipei din primăria comunei Frumușica, constructorului care a realizat lucrarea și nu în ultimul rând primarului Constantin Bălășanu.
  • Totodată, îi urez domnului primar la mulți ani, sănătate, putere de muncă și mult succes în realizarea a cât mai multe proiecte absolut necesare comunității pe care acesta o reprezintă!!!", a scris liderul PNL Botoșani.