Ministrul Educatiei, Liviu Pop, si-a exprimat dorinta ca Romania sa urce in prima treime la urmatoarele evaluari din Monitorul educatiei si formarii elaborat de Comisia Europeana, scrie Agerpres.

Liviu PopFoto: Agerpres

"Imi doresc ca la urmatoarele evaluari Romania sa plece din ultimele locuri ale clasamentelor si sa urce in prima treime", a spus Pop, marti, la evenimentul de lansare a Monitorului educatiei si formarii 2017, care cuprinde 28 de rapoarte de tara si care a fost publicat de Comisia Europeana (CE), Directia Generala Educatie, Tineret, Sport si Cultura, pe 9 noiembrie.

"Anul viitor, educatia, sanatatea si infrastructura, transporturile sunt bazele bugetului, iar bugetul educatiei este cu siguranta cel mai mare din ultimii 10 ani si valoric cred ca cel mai mare dupa Revolutie. Evident ca nu este suficient, e cu 20% mai mare ca anul trecut, dar, daca vom continua cu o crestere anuala de 20%, in trei ani de zile putem dubla bugetul educatiei. Evident ca pe toti acesti indicatori cheie avem mult de lucru. Avem solutii, strategii, programe puse in practica. Tinem in acelasi timp directia UE, directia uneori stabilita de CE si e un lucru bun, pentru ca, daca vom reusi sa colaboram cu toate statele membre, nu o sa mai avem tari de gradul unu si de gradul doi. Eu imi doresc ca, daca isi doreste cineva tarile de gradul unu si de gradul doi, Romania sa fie de gradul unu", a spus Pop.

El a mentionat ca e in desfasurare cel mai mare program de formare a cadrelor didactice, la care vor participa 55.000 de profesori in urmatorii 4 ani.

Pop a mentionat ca vor fi lansate proiecte precum acela care vizeaza internet in fiecare unitate scolara si cel referitor la biblioteca scolara virtuala, care va aduna toata resursa educationala din Romania si nu numai.

"In sistemul de invatamant nu cred ca trebuie sa plecam de la premisa ca mergem la scoala ca la o fabrica de facut suruburi (...) Dascalul trebuie sa aiba chemare (...) Din pacate, astazi nu mai avem modele suficiente in sistemul de invatamant, elevul nu are modele. Avem foarte multi matematicieni, dar avem foarte putini profesori de matematica, sa dau exemplul disciplinei mele", a adaugat Pop.

In ceea ce priveste Romania, Monitorul educatiei 2017 releva ca ponderea elevilor cu o performanta scazuta in ceea ce priveste competentele de baza ramane una dintre cele mai mari din UE. Acest lucru este cauzat de factori educationali si de provocari in materie de echitate. Accesul la educatia de masa de calitate este o provocare in special pentru elevii din mediul rural si pentru romi. Citeste aici concluziile raportului CE in privinta Romaniei.