Profesorul universitar Ioan Ardelean, de la Universitatea Tehnica Cluj-Napoca (UTCN), prins in flagrant luand mita de la studenti, a fost retinut pentru 24 de ore in urma unei decizii a Parchetului de pe langa Tribunalul Cluj, au anuntat reprezentantii Directiei Generale Anticoruptie (DGA) intr-un comunicat, potrivit Agerpres.

Potrivit avocatului Alexandru Risnita, profesorul are calitatea de suspect. De asemenea, aparatorul a facut contestatie la masura retinerii.

Acesta a aratat ca in dosar mai sunt implicate alte 11 persoane, avand si acestea calitatea de suspecti. Mandatul de retinere expira in cursul serii de duminica, dar profesorul urmeaza sa fie prezentat instantei cu propunere de arestare preventiva.

Biroul lui Ioan Ardelean de la Facultatea de Mecanica din cadrul Universitatii Tehnice din Cluj a fost perchezitionat sambata, in urma organizarii unei actiuni de flagrant in timpul careia acesta a primit 450 euro, cu titlu de mita, de la mai multi studenti.

Potrivit DGA, o alta perchezitie a fost efectuata si la domiciliul profesorului. Profesorul ar fi primit cate 50 de euro de la mai multi studenti pentru a-i trece examenele din sesiunea de restante.

Ioan Ardelean este profesor universitar la Facultatea de Mecanica a UTCN. Acesta a realizat, in 2015, un venit de 135.000 de lei din activitatea la UTCN.