Proba scrisa a concursului national de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate in invatamantul preuniversitar se va desfasura miercuri, in 88 de centre, fiind asteptati sa participe 27.556 de candidati, in crestere comparativ cu anul trecut (26.586 de candidati).

TitularizareFoto: Agerpres

Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei, citat de Agerpres, dintre acestia, 3.904 candidati sunt absolventi de invatamant superior, scoli postliceale si licee pedagogice din promotia curenta. Acestia isi pot valida fisele de inscriere pana in dimineata zilei de 12 iulie, ora 9,00.

La nivel national sunt disponibile 4.930 de posturi didactice/catedre vacante pentru angajare pe perioada nedeterminata (titularizabile), cu 508 mai multe decat anul trecut (4.422). Dintre acestea, 2.861 sunt in mediul urban si 1.691 in mediul rural.

In Capitala, 2.578 de candidati vor participa la proba scrisa a concursului de titularizare, a declarat pentru Agerpres purtatorul de cuvant al Inspectoratului Scolar al Municipiului Bucuresti, Maria Stefania Manea.

Cele mai multe posturi vacante pentru angajare pe perioada nedeterminata vizeaza urmatoarele discipline/specializari: educatori/profesori pentru invatamant prescolar in limba romana (1.198), invatatori/profesori pentru invatamant primar in limba romana (1.089), muzica instrumentala (274) si educatie fizica si sport (236). Cei mai multi candidati inscrisi sunt la: limba si literatura romana/pedagogia prescolara si metodica desfasurarii activitatilor instructiv-educative in gradinita de copii (5.002), limba si literatura romana/elemente de pedagogie scolara si elemente de didactica generala aplicate disciplinelor din invatamantul primar (3.755), limba si literatura romana (2.495), educatie fizica si sport (2.378) si limba si literatura engleza (1.754).

Pentru angajare pe perioada determinata (suplinire) au fost publicate 58.486 de posturi didactice/catedre vacante si rezervate (31.782 in mediul urban si 26.704 in mediul rural). In 2016 au fost disponibile 45.570 de posturi.

Pentru sustinerea probei scrise, candidatii vor fi prezenti in sala de concurs cel mai devreme la ora 8,00 si cel mai tarziu la ora 9,00, inainte de comunicarea subiectelor. Dupa primirea subiectelor, durata de redactare a lucrarilor este de 4 ore, timp ce poate fi depasit cu 1 - 2 ore doar in cazul candidatilor cu deficiente (in acest an s-au inscris 24). Subiectele, traducerea acestora in limbile minoritatilor nationale si baremele de evaluare pentru cele 115 discipline de concurs sunt asigurate de Centrul National de Evaluare si Examinare si vor fi publicate, dupa sustinerea probei scrise, pe site-ul subiecte2017.edu.ro. Lucrarile scrise vor fi evaluate in 11 centre organizate la nivel national.

Primele rezultate vor fi afisate in data de 18 iulie, la sediile inspectoratelor scolare si pe site-ul http://titularizare.edu.ro.

Contestatiile se depun la sediile inspectoratelor scolare judetene in zilele de 18 iulie, dupa afisarea rezultatelor, pana la ora 21,00, respectiv 19 iulie, pana la ora 15,00. Rezultatele finale se afiseaza la sediile inspectoratelor scolare judetene si pe site-ul dedicat in data de 25 iulie.

Pentru angajarea pe perioada nedeterminata (titularizare), candidatii trebuie sa obtina minimum nota 7 atat la proba scrisa, cat si la proba practica/inspectia speciala la clasa in profilul postului. Pentru angajarea pe perioada determinata (suplinire), candidatii trebuie sa obtina minimum nota 5 atat la proba scrisa, cat si la proba practica/inspectia speciala in profilul postului.

Repartizarea candidatilor pentru angajare pe perioada nedeterminata se realizeaza in sedinte publice organizate de inspectoratele scolare in data de 26 iulie.

Cadrul normativ care reglementeaza organizarea si desfasurarea concursului national de ocupare a posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate din invatamantul preuniversitar, precum si programele specifice pentru concurs sunt disponibile pe titularizare.edu.ro.