Procurorul DNA Mihaela Moraru Iorga afirma ca i s-a transmis, cand instrumenta unul dintre dosarele Elenei Udrea, ca "opinia conducerii" Directiei Nationale Anticoruptie a fost ca ex-ministrul ar trebui retinut pentru o noapte, desi Parlamentul refuzase sa dea aviz cererii de arestare preventiva. Procurorul spune insa ca a luat decizia sa nu o retina, dupa ce Parlamentul nu avizase cererea de arestare a acesteia.

Mihaela Moraru Iorga a spus, dupa ce a fost audiata in cadrul CSM, ca a apreciat ca, atat timp cat Parlamentul a dat aviz doar pentru retinerea Elenei Udrea, nu si pentru arestarea sa preventiva, nu se impune retinerea, astfel incat a dispus masura controlui judiciar pe cautiune.

"Opinia conducerii e ca ar trebui retinuta", "chiar si pentru o noapte, ceea ce mi sa-a parut bizar", "a fost mesajul din partea procurorului - sef", in conditiile in care exista aviz de retinere din partea Parlamentului.

"Mi-am inchis telefoanele si am dispus masura care mi se parea justa", cea a controlului judiciar, a adaugat Mihaela Moraru Iorga.

Aceasta a sustinut ca demersul sau alaturi de procurorul Doru Tulus este "un strigat de ajutor pentru institutie, pentru justitia din Romania".

Intrebata daca Laura Codruta Kovesi i-a cerut vreodata sa ajunga la cineva intr-un dosar, Mihaela Moraru Iorga a precizat: "sub nicio forma nu mi-ar fi cerut sa ajung la o anumita persoana prin diferite probe".

Reamintim ca Sectia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a luat in discutie marti cererea procurorului-sef al DNA, Laura Codruta Kovesi, de revocare din functie a procurorilor Doru Tulus si Mihaela Moraru Iorga, care au fost audiati in plenul CSM.