Ministrul Sanatatii, Florian Bodog, a declarat intr-un interviu pentru News.ro ca medicamentele pentru care se cere retragerea de pe piata nu dispar peste noapte, ele fiind mentinute in distributie inca un an. Potrivit ministrului, ceea ce este grav in acest moment este ca au iesit medicamente generice de pe piata, din cauza taxei clawback.

Florian BodogFoto: senat.ro

De anul trecut pana acum, peste 600 de medicamente au fost retrase de pe piata, a declarat ministrul Sanatatii, Florian Bodog. Potrivit ministrului, medicamentele pentru care se cere retragerea de pe piata nu dispar peste noapte si ca ele vor fi mentinute in distributie inca un an.

„Conform legii, au obligaţia să le mai păstreze un an, deci pacienţii vor avea acces la acele medicamente”, a spus Bodog.

Totodata, in ceea ce priveste notificarea la Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale de retragere a autorizaţiei de punere pe piaţă (APP) pentru 11 medicamente, reprezentantul Guvernului subliniaza ca nu pentru toate exista alternativa.

„Şi între acestea 11 există alternativă pentru unele dintre ele. Există un calmant de care au nevoie pacienţii oncologici şi care nu are corespondent. Joi am cerut public Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM) să aibă o decizie faţă de această situaţie, pentru că, ştiţi, continuu am avut consultări cu producătorii. Suntem din nou în revizuirea ordinului de calcul de preţ al medicamentului. Urmăresc personal, zilnic, acest subiect. Voi lua deciziile cele mai bune pentru ca pacienţii să nu rămână fără medicamente”, a spus Bodog, care considera ca firmele forteaza cresterea preturilor prin solicitarea de retragere de pe piata a medicamentelor.

Asta, desi ”Ministerul nu a luat această decizie de a ieftini preţul la medicamente fără a oferi, să spunem, o «compensaţie» pentru industria farma”.

Potrivit ministrului, ceea ce este grav in acest moment este ca au iesit medicamente generice de pe piata, din cauza taxei clawback.

”Una din cauze este taxa clawback, pentru că, pentru medicamentele generice care intră de novo pe piaţă, este împovărătoare, iar producătorii români şi producătorii de generice se plâng de acest lucru. În prezent, este o analiză la Ministerul Finanţelor, după cum ştiţi, taxa clawback nu o face Ministerul Sănătăţii, dar lucrăm împreună”, a mai spus Bodog.

”Nu suntem descoperiti pe oncologie”

”În acest moment, pot spune că, în oncologie, nu suntem descoperiţi. Avem medicamente oncologice de care avem nevoie pentru protocoalele noastre. Există câteva molecule care nu au ajuns încă pe piaţă, pe procedura de nevoi speciale, însă sunt în curs de a ajunge. Practic, este un cerc care se învârte tot timpul şi trebuie urmărit îndeaproape, pentru că dacă nu suntem informaţi, nu putem nici să reacţionăm. Şi atunci, am luat această decizie ca ANMDM să mă informeze, spitalele mă informează permanent cu privire la stocuri, cu privire la eventuala posibilitate ca aceste medicamente să nu existe pe stoc, chiar dacă există în piaţă”, a mai spus Bodog.

Blocarea exporturilor paralele va asigura accesul permanent la tratamente şi va permite verificarea consumului

Potrivit lui Bodog, se lucreaza in acest moment la preturile privind medicamentele si va solicita interventia Organizatiei Mondiale a Sanatatii.

„Pentru preţuri, fiecare companie a depus un dosar. Preţurile nu sunt încă stabilite, la preţuri se lucrează în momentul de faţă. Notificarea se face prin Ministerul Economiei, dar pentru a obţine avizul Comisiei Europene, voi solicita şi intervenţia Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii în această situaţie, voi justifica, în primul rând, prin solicitările pe care le avem din partea farmaciilor, cu privire la unele medicamente cu care se aprovizionează foarte greu sau care chiar lipsesc, dar despre care noi avem informaţii că intră în România şi ies pe un alt circuit decât pentru pacientul român, chiar dacă există un ordin de ministru care obligă distribuitorii să aibă un stoc de o lună, în aşa fel încât pacientul român să nu aibă de suferit. Însă, în acelaşi timp, voi solicita, pe lângă toate justificările legale, pe care trebuie să le prezint CE, blocarea acestui export, pentru a putea efectua şi o analiză. La momentul de faţă, nu există date concrete cu privire la consumul anual de medicamente în România. Putem să spunem doar că, prin Casa de Asigurări, se decontează un anume volum. Dar sunt anume medicamente pe care pacienţii şi le cumpără direct de la farmacie, medicamente prescrise pe lista necompensată. După ce avem o cantitate clar definită de medicamente, atunci putem să cerem importatorilor şi distribuitorilor aceasta, ca acea cantitate să fie acoperită în fiecare an în România. Şi, practic, dacă CE îmi va da acestă aprobare de a bloca exportul, am acest instrument de a măsura exact care este consumul de medicamente în România, plus/ minus, dar, oricum, aş putea avea o mult mai bună acoperire pentru pacienţii români.

Dacă facem o sumă a exporturilor, există şi circuite paralele care nu se raportează la Agenţia Naţională a Medicamentului, firme care duc medicamentele pe alte circuite. Nu se raportează la ANMDM exportul paralel. Plus că există lanţuri, care se duc, cumpără medicamente din mai multe farmacii şi apoi le exportă. Este destul de greu de apreciat consumul real.

Dacă am bloca pentru un an exportul intracomunitar şi, luând aceste măsuri pe care le dorim, clawback diferenţiat, să umblăm la anumiţi indicatori financiari care afectează şi inovativele”, arata Bodog.

Ministrul a mai aratat in interviul News.ro ca sunt companii distribuitoare care exportă din România mai mult de 90 la sută dintre produsele pe care le iau de la importatori.

”Ceea ce vreau să vă spun este că sunt companii distribuitoare care mai mult de 90 la sută din produsele pe care le iau de la importatori le exportă. Şi asta cred că este grav. ANMDM nu are cifre. Ei spun: «S-au exportat atâtea cutii din produsul respectiv». Este destul de greu să faci un calcul în acest sens. Oricum, le-am cerut să facă o analiză, doar că ei spun că nu sunt raportate toate exporturile”, a mai spus Bodog.