Spitalul Colentina din Capitala a fost afectat de o pana de curent pentru aproximativ o ora, marti, in timp ce aveau loc doua operatii, iar in Sectia de Terapie Intensiva erau cinci pacienti intubati si ventilati, a declarat sefului Sectiei Anestiezie-Terapie Intensiva, Lelia Iliescu, citata de News.ro. Ea a precizat ca generatorul spitalului nu a pornit, iar pentru doi dintre pacienti s-a recurs la ventilatie mecanica.

Spitalul ColentinaFoto: Spitalul Colentina

In momentul in care s-a oprit curentul doi pacienti erau pe masa de operatie, dar aparatele aveau acumulatori, astfel ca nu s-au intrerupt interventiile: "La terapie intensiva erau cinci pacienti intubati si ventilati, aparatele pentru trei dintre ei aveau acumulatori si atunci nu a fost problema, dar pentru ceilalti doi a fost nevoie de ventilatie mecanica la balon. Din nefericire, nu a pornit generatorul spitalului, am anuntat conducerea, iar noi am alergat intre blocul operator si terapie intensiva", a precizat sefa Sectiei ATI de la Spitalul Colentina, Lelia Iliescu.

Ea a precizat ca una dintre operatii s-a incheiat, iar cealalta este in desfasurare.

Pana de curent a durat aproximativ o ora, la ora transmiterii acestei stiri fiind reluata alimentarea cu energie electrica a Spitalului Colentina.