Bonurile fiscale emise in data de 2 ianuarie 2017, cu o valoare de 338 lei, au fost desemnate castigatoare la extragerea Loteriei bonurilor fiscale de duminica, anunta Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

La aceasta extragere au participat bonurile fiscale emise intre 1 si 31 ianuarie 2017. Fondul de premiere este de 1 milion de lei, suma din care vor fi acordate cel mult 100 de premii.

Potrivit unui comunicat al MFP, selectia castigatorilor va fi realizata in doua etape. Duminica, 19 februarie, a fost organizata prima etapa, respectiv extragerea bilelor care vor determina ziua emiterii si valoarea bonurilor castigatoare. Dupa centralizare, daca numarul cererilor de revendicare este mai mare de 100, va fi organizata cea de-a doua extragere, pentru determinarea celor maxim 100 de bonuri castigatoare.

Rezultatele extragerii vor fi publicate pe site-ul Ministerului Finantelor Publice (MFP), al Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF) si al C.N. "Loteria Romana" (CNLR) pentru o perioada de minim 30 de zile.

Cererile de revendicare pot fi depuse incepand cu prima zi dupa efectuarea extragerii, timp de 30 de zile. Posesorii bonurilor castigatoare trebuie sa depuna bonurile fiscale (in original), copia actului de identitate si o cerere, la orice administratie fiscala din structura ANAF.

In 2017, Ministerul Finantelor Publice organizeaza extrageri lunare in cadrul Loteriei bonurilor fiscale si doua extrageri ocazionale, una de Paste si una de Craciun, fondul anual de premiere fiind de 14 milioane de lei.