Absolventii care au obtinut media 10 la evaluarea nationala si la examenul de bacalaureat vor primi stimulente financiare, potrivit unei hotarari adoptate miercuri de Guvern. Stimulentele sunt in valoare de 1.000 de lei pentru fiecare absolvent care a obtinut media 10 la evaluarea nationala pentru clasa a VIII-a, respectiv de 3.000 de lei pentru fiecare absolvent de liceu care a obtinut media 10 la examenul national de bacalaureat 2016.

In anul 2016, un numar de 86 de absolventi de clasa a XII-a au obtinut media 10 la examenul de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2016, iar 253 de absolventi de clasa a VIII-a au obtinut media 10 la evaluarea nationala.