Remus Vulpescu a fost propus de Ministerul Energiei la conducerea Complexului Energetic Oltenia, dar a declinat oferta

de Carla Dinu     HotNews.ro
Luni, 15 august 2016, 9:35 Actualitate | Esenţial

Remus Vulpescu, in prezent presedinte al consiliului de administratie al Romaero, a fost propus sa preia conducerea Complexului Energetic Oltenia, care se confrunta cu mari dificultati financiare, insa acesta a declinat oferta, au declarat surse oficiale, pentru News.ro.

"Remus Vulpescu a declinat oferta, nefiind de acord cu anumite masuri ce i-ar fi fost solicitate si care ar fi generat costuri sociale si bugetare insemnate, fara a reprezenta o solutie de salvare a companiei", se arata intr-o scrisoare transmisa Consiliului de Supraveghere.

Vulpescu este din luna iulie presedinte al consiliului de administratie al producatorului de aerostructuri Romaero Baᅡneasa. El a fost totodata si presedinte al consiliului de administratie al Hidroelectrica, iar in vara lui 2012 semna pentru inᅡtrarea in insolventa a companiei. Acesta a fost si sef al Oficiului de privatizare din Ministerul Economiei (OPSPI), in perioada in care guvernul a scos la privatizare Oltchim Ramnicu-Valcea, licitatie castigata la acea data de Dan Diaconescu, care in final nu a facut dovada existentei banilor, astfel ca privatizarea a esuat. Anterior, a fost sef al Corpului de control al fostului premier Victor Ponta.

Vulpescu a mai fost totodata administrator la Rompetrol si Transgaz, dar si in conducerea producatorului de generatoare de aburi Vulcan Bucuresti, aflata in insolventa si administrata judiciar de Euro Insol, reprezentata de avocatul Remus Borza. Producatorul de energie se afla intr-o situatie financiara dificila, dupa ce a inregistrat pierderi cumulate de circa 1,7 miliarde lei in ultimii doi ani.

Complexul Energetic Oltenia a avut in primul semestru al anului pierderi de 138,2 milioane lei (circa 31 milioane euro), de la un profit net de 13,5 milioane lei in perioada similara a anului trecut. Compania a raportat dupa primele sase luni o cifra de afaceri de 1,023 miliarde lei, cu 17% mai mica fata de cea realizata in perioada similara a anului trecut, de 1,232 miliarde lei.

Ministerul Energiei detine 77% din actiunile producatorului de energie, iar Fondul Proprietatea are o participatie de 21,5%. Complexul Energetic Oltenia a fost infiintat in 2011 prin fuziunea Complexurilor Energetice Rovinari, Turceni si Craiova cu Societatea Nationala a Lignitului Oltenia.

Domeniul principal de activitate este productia de energie electrica si termica, transportul si distributia energiei termice.


















Material sustinut de Provident

​INTERVIU Stefan Liiceanu - trecerea de la carti la produse japoneze traditionale via piata financiara

Dupa 17 ani petrecuti in Japonia, timp in care a lucrat in domeniul financiar, Stefan Liiceanu a decis sa deschida in locul fostei Librarii Humanitas din Fundul Curtii, Takumi - un magazin in care sunt comercializate produse japoneze traditionale. In cadrul, proiectului "10 ani", Provident vrea sa arate cum se vede Romania ultimilor 10 ani, dar si Romania urmatorilor 10 ani, prin ochii unor tineri care au avut succes. "Cred ca cel mai important este sa faci ce iti place. Productivitatea se vede atunci cand faci ceva cu pasiune, nu cand faci ceva pentru ca trebuie."
489 vizualizari

Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri