Presedintele Klaus Iohannis efectueaza miercuri si joi o vizita oficiala in Bulgaria

de V.M.     HotNews.ro
Marţi, 14 iunie 2016, 19:44 Actualitate | Esenţial

Presedintele Klaus Iohannis va efectua miercuri si joi o vizita oficiala in Bulgaria, context in care va avea intalniri cu omologul bulgar, Rosen Plevneliev, cu prim-ministrul Boyko Borissov si cu presedintele Parlamentului, Tsetska Tsacheva.

Potrivit unui comunicat al Administratiei Prezidentiale, citat de Agerpres, discutiile cu inaltii oficialii bulgari vor viza identificarea celor mai bune cai de consolidare a relatiilor bilaterale de parteneriat, cu accent pe aprofundarea cooperarii sectoriale in domenii precum cel al schimburilor economice si investitiilor, al securitatii energetice, transporturilor si in alte domenii de interes comun.

In cadrul discutiilor vor fi abordate si modalitatile de gestionare a provocarilor complexe cu care se confrunta in prezent Uniunea Europeana, NATO si comunitatea internationala, inclusiv in Vecinatatea Estica si in regiunea Marii Negre.

'Pregatirea Summitului NATO din luna iulie va avea un loc important pe agenda discutiilor, cu accent pe intarirea echilibrata a Flancului Estic al Aliantei, inclusiv pe dimensiunea sa sudica, pozitie pe care ambele state o sustin', se arata in comunicatul citat.

Seful statului roman si omologul sau bulgar vor participa la deschiderea Forumului de Afaceri romano-bulgar, in vederea impulsionarii acestei dimensiuni importante a relatiei bilaterale, Romania fiind al treilea partener comercial european al Bulgariei, cu un nivel al schimburilor preconizat a ajunge, in 2016, la 4 miliarde de euro.

Programul presedintelui Iohannis va cuprinde si vizitarea santierului interconectorului de gaz Giurgiu - Ruse, un proiect important pentru securitatea energetica a ambelor state si a regiunii, precizeaza sursa citata.

Totodata, seful statului va avea o intalnire cu reprezentanti ai comunitatii romanesti din Bulgaria si va vizita Liceul Mihai Eminescu, institutie de invatamant din Sofia cu predare intensiva a limbii romane.

Klaus Iohannis va vizita localitatile Plevna, Grivita si Pordim, locuri emblematice pentru independenta Romaniei si eliberarea Bulgariei.


Citeste mai multe despre   























[P] 1000 inseamna mai mult decat un numar

Angajatii sunt resursa cea mai importanta in orice companie, iar in cazul unui business de servicii, succesul se bazeaza pe resurse umane competente si implicate, care aduc plus valoare in relatia cu clientii. Societe Generale European Business Services, centrul care ofera servicii profesionale cu valoare adaugata in domenii precum finante, achizitii, resurse umane, KYC (Know Your Customers) si servicii de IT pentru grupul Societe Generale, a ajuns la pragul de 1000 de angajati in doar 6 ani de la infiintare.

391 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    Se intalneste la Balcic cu Dragnea ? (Marţi, 14 iunie 2016, 20:05)

    Plagarus [utilizator]

    Drum bun KiWI si revino-ti in atributii , macar cu ceva noutati despre penalii politici bulgari


Abonare la comentarii cu RSS



Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

SONDAJ Este invatamantul profesional o solutie pentru lipsa fortei de munca calificate pe piata din Romania?

SONDAJ Este invatamantul profesional o solutie pentru lipsa fortei de munca calificate pe piata din Romania?

Invatamantul profesional a fost vazut in Romania ca o optiune care nu iti ofera foarte multe perspective de viitor. Astfel, foarte multi parinti si elevi prefera calea liceului si apoi a unei facultati care, de cele mai multe ori, produce someri pe banda rulanta.
(Sondaj sustinut de Asociatia Nationala a Industriei Textilelor din Romania)
1. Sunteti pro sau contra invatamantului profesional din Romania?
(Un singur răspuns posibil)
  • Pro - mi se pare o alternativa buna
  • Contra - nu iti ofera prea multe posibilitati profesionale pe piata muncii
  • Nu ma intereseaza, oricum voi trai pe banii parintilor
2. Considerati ca scoala profesionala ar putea fi o solutie pe termen mediu si lung pentru reducerea somajului?
(Un singur răspuns posibil)
  • Da
  • Nu
  • Nu stiu, nu ma intereseaza
3. Considerati viabila alegerea unei scoli profesionale in detrimentul unui liceu, mai ales in zonele unde economia nu este foarte diversificata?
(Un singur răspuns posibil)
  • Da
  • Nu
  • Nu stiu, nu ma intereseaza
4. Credeti ca este mai utila o scoala profesionala axata pe domenii unde exista o lipsa acuta de personal calificat sau o universitate care produce pe banda rulanta absolventi intr-un domeniu fara cautare pe piata muncii?
(Un singur răspuns posibil)
  • O scoala profesionala - sanse mai mari de angajare
  • Universitatea ramane universitate - diploma e importanta
  • Nu stiu, nu ma intereseaza


Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă