Ucigasul vanzatoarei de la magazinul de pe Calea Victoriei a fost retinut joi, pentru 24 de ore, de procurorii Parchetului de pe langa Tribunalul Bucuresti, urmand sa fie prezentat instantei cu propunere de arestare preventiva, informeaza Agerpres.

Din primele cercetari reiese ca, joi dimineata, in jurul orei 9,00, Tiberiu Radu, in varsta de 42 de ani, a patruns intr-un magazin situat pe Calea Victoriei si a injunghiat o vanzatoare in varsta de 38 de ani. Tanarul era suparat ca femeia il parasise, cei doi avand o relatie de aproximativ un an de zile.

In urma unei apel la numarul de urgenta 112, la locul crimei a sosit o ambulanta SMURD, insa medicii nu au reusit sa o resusciteze pe femeie.

Magazinul unde s-a produs crima apartine Alinei Petre, fosta nora a lui Virgil Magureanu, care a declarat ca vanzatoarea facuse mai multe sesizari la politie, dar ca "autoritatile nu au luat nicio masura".

Tanarul a reusit sa fuga de la locul faptei, si-a schimbat hainele, dupa care s-a intors in zona din apropierea magazinului, unde a fost prins de politisti, el fiind recunoscut de apropiatii victimei. De altfel, la fata locului au venit mai multe persoane, cunoscuti si rude ale vanzatoarei, iar tatal acesteia a lesinat fiind preluat de o ambulanta si dus la un spital pentru ingrijiri medicale.

In cauza a fost efectuata cercetarea la fata locului de catre un procuror criminalist din cadrul Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti, insotit de lucratori de politie din cadrul Serviciului Omoruri si Serviciului Criminalistic.

Totodata, s-a dispus efectuarea unei autopsii medico-legale de catre Institutul National de Medicina Legala 'Mina Minovici'.