Motivarea deciziei pentru politistul acuzat ca a incercat sa musamalizeze accidentul pe care l-a provocat: Faptul ca si-a transportat victima la spital diminueaza gradul de pericol al faptei 

de G.S.     HotNews.ro
Miercuri, 5 august 2015, 14:07 Actualitate | Esenţial

Faptul ca Marius Maghiari, de la Brigada Rutiera, cercetat pentru ca ar fi incercat sa musamalizeze un accident provocat de el, si-a transportat imediat victima la spital si i-a urmarit evolutia diminueaza intr-o anumita masura gradul de pericol social al faptei, noteaza Judecatoria Sectorului 1, citata de Mediafax.

JS1 a dat, miercuri, publicitatii motivarea deciziei prin care a respins propunerea de arestare preventiva a lui Marius Maghiari, de la Brigada Rutiera a Capitalei, si a altor sapte politisti, acuzati ca ar fi incercat sa musamalizeze un accident rutier provocat de Maghiari in care a fost ranita o femeie.

"In acest sens, judecatorul constata ca singurele infractiuni cu privire la care exista o suspiciune rezonabila ca ar fi fost savarsite de acesta sunt cele de parasire a locului accidentului, fapte prev. de art. 338 alin. 1 si 338 alin. 2 C.pen., fapte pentru care doar in situatii exceptionale in practica judiciara s-a dispus arestarea preventiva, mai ales ca in acest caz nu este vorba de un accident rutier care sa fi condus la decesul victimei", noteaza magistratul in motivarea sa.

Mai mult decat atat, arata acesta, "trebuie avut in vedere ca inculpatul Maghiari Marius a transportat victima la cel mai apropiat spital imediat dupa producerea accidentului in vederea acordarii de ingrijiri medicale si s-a interesat ulterior permanent de starea acesteia, ceea ce diminueaza intr-o anumita masura gradul de pericol social al faptei".

Judecatorul a mai constatat ca Maghiari nu are antecedente penale, ceea ce denota faptul ca pretinsa incalcare a dispozitiilor legale de care este acuzat are un caracter izolat, se mai arata in motivare.

Instanta a respins, sambata, cererea procurorilor de arestare a lui Marius Maghiari, care ar fi provocat un accident rutier, si a altor sapte politisti, printre care si un sef de la Rutiera, toti fiind lasati in libertate, doar Maghiari fiind sub control judiciar.

Procurorii Parchetului Judecatoriei Sectorului 1 i-au retinut, joi noapte, pe Marius Maghiari, sef in cadrul unui serviciu de la Brigada Rutiera a Capitalei, pe Daniel Pistea, adjunct al aceleiasi institutii, pe colegii acestora Liviu Daniel Canea si Auras Eugen Tutui, precum si pe Ion Daniel Bocan, seful Sectiei 2 Politie, Mihaita Georgica Anghel, Ovidiu Gheorghe Sanfira si Marian Lupu Pasare, toti de la Sectia 2, iar vineri au cerut Judecatoriei Sectorului 1 arestarea lor preventiva.

Potrivit unor surse judiciare, politistul Marius Maghiari ar fi accidentat cu masina o femeie, dar incidentul ar fi fost incadrat ca accident de munca. Ceilalti sapte politisti sunt suspectati ca l-ar fi ajutat pe Maghiari, astfel incat fapta sa nu fie incadrata ca accident rutier.

Marius Maghiari a declarat, la iesirea din sediul Judecatoriei Sectorului 1, ca nu intelege de ce lucrurile au luat o astfel de turnura si a aratat ca nu a facut decat sa indrepte in cel mai corect mod situatia pe care a produs-o. El a spus ca, dupa accident, a dus-o pe femeie de urgenta la spital, iar aceasta a fost constienta tot timpul. Maghiari a adaugat ca, in timpul discutiilor cu femeia, a incercat sa stabileasca o intelegere, astfel incat sa nu se ajunga la deschiderea unui dosar penal.

Intrebat de ce s-a ajuns ca accidentul rutier sa fie transformat intr-un accident de munca, respectiv ca femeia sa sustina ca a cazut de pe schela unei cladiri, Maghiari a aratat doar ca a dorit sa mearga pe calea medierii cu aceasta, astfel incat sa evite situatii de cercetare penala. El a precizat ca s-a ajuns la o intelegere, dar dupa ce femeia a fost chemata la Parchet sa dea declaratii, aceasta a renuntat la intelegere.

Intrebat daca s-a pus problema oferirii unor sume de bani, chiar si sub forma unor daune materiale si morale, Maghiari a spus ca, la un moment dat, pana ca femeia sa fie chemata de catre procurori la audieri, a fost contactat de avocati ai acesteia, pentru a se stabili o suma de bani cu titlu de daune, reafirmand ca intelegerea a cazut dupa ce femeia a dat declaratii in fata anchetatorilor.

Potrivit unor surse judiciare, accidentul a avut loc in 8 iunie, in jurul orei 14.30, in zona unei treceri de pietoni de la Fantana Miorita.










2024 vizualizari
  • -2 (4 voturi)    
    Ce mizerie (Miercuri, 5 august 2015, 14:20)

    sile [anonim]

    Fiecare e obligat prin lege sa trasporte victima la spital daca salvarea nu ajunge in timp util. Deci politistul n-a facut nimic special. In afara de faptul ca a vrut sa musamalizeze un accident.
    • +1 (1 vot)    
      Sigur ca da... (Miercuri, 5 august 2015, 15:16)

      JestersTear [anonim] i-a raspuns lui sile

      Pai judecatorul poate pune cu copy paste motivarea si in decizia definitiva de condamnare cu suspendare.
      Deznodamantul este atat de previzibil acum!


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi