Prim-vicepresedintele CE, Frans Timmermans, a declarat, joi, in Comisia LIBE a PE, ca i-a spus "foarte clar" lui Calin Popescu-Tariceanu ca nu are voie sa il atace pe seful ICCJ, insa presedintele Senatului a facut acest lucru, transmite Mediafax. Timmermans a precizat ca i-a transmis sefului Senatului ca un astfel de gest este inacceptabil intr-un stat de drept.

Calin Popescu TariceanuFoto: Agerpres

"I-am spus foarte clar presedintelui Senatului: cred ca intr-un stat de drept nu ai voie sa-l ataci pe presedintele celei mai inalte curti de justitie a tarii. Asa ceva nu se face. Dar el a facut asta. Si i-am spus in fata ca nu faci asa ceva", le-a spus , joi, prim-vicepresedintele CE, Frans Timmermans, membrilor Comisiei LIBE a Parlamentului European.

"Nu-mi place ca in prezent este o confruntare deschisa intre doua puteri ale statului, Parlament si sistemul judiciar, care se critica reciproc in public, in media. Asta nu e bine pentru niciuna dintre ele si sper ca toata lumea intelege acest lucru in Romania", a afirmat Timmermans.

Oficialul european a mai spus ca CE nu critica statele membre, ci pe politicienii acestora.

"Noi nu criticam tari, criticam politicieni. Stiti, tarile inseamna mult mai mult decat niste politicieni. Din fericire", a punctat Timmermans.

Referitor la imunitate, Frans Timmermans a explicat ca in fiecare tara exista o legislatie privind imunitatea, dar "in aproape toate parlamentele din lume are legatura cu activitatile derulate in calitate de parlamentar". Totodata, el a reiterat faptul ca deciziile privind ridicarea imunitatii trebuie sa se bazeze pe aceleasi criterii.

In 28 mai, CSM a sesizat Inspectia Judiciara pentru a fi facute verificari privind posibila incalcare a independentei justitiei prin afectarea autoritatii puterii judecatoresti si decredibilizarea sistemului judiciar, dupa ce Calin Popescu Tariceanu a cerut demiterea Liviei Stanciu si a Laurei Kovesi.

Sesizarea Inspectiei Judiciare (IJ) a fost facuta dupa ce Calin Popescu Tariceanu, alaturi de mai multi colegi din PLR, i-a transmis o scrisoare deschisa presedintelui Klaus Iohannis, in care ii cere "sa le inlature, prin demitere ori prin demisie, din functiile pe care le ocupa in mod nedemn, pe Livia Stanciu si Laura-Codruta Kovesi". Tariceanu a initiat acest demers in urma "evenimentului care a avut loc pe 21 mai, cand Curtea de Apel Bucuresti a stabilit definitiv nevinovatia cetateanului Mariana Rarinca, care a petrecut mai mult de sase luni in arest preventiv, pentru o fapta pe care nu a comis-o si pentru care nu au existat niciodata probe".

Luni, membrii CSM au constatat ca declaratiile lui Calin Popescu Tariceanu, care cerea demiterea Liviei Stanciu si a Codrutei Kovesi pentru cazul Marianei Rarinca, au deformat realitatile de fapt si au avut impact negativ asupra credibilitatii sistemul judiciar, afectand independenta acestuia.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a constatat, luni, ca "demersurile institutionale promovate de catre reprezentanti ai Senatului Romaniei, in 25 mai a.c., respectiv declaratiile cuprinse in scrisoarea adresata domnului Klaus Iohannis, presedintele Romaniei, in contextul pronuntarii deciziei definitive de achitare a doamnei Mariana Rarinca, preluate de mass media, sunt de natura sa aduca atingere independentei sistemului judiciar in ansamblul sau", transmitea CSM.

CSM preciza ca prin solicitarea adresata lui Klaus Iohannis, de a dispune inlaturarea, prin demitere ori prin demisie, din functiile pe care le ocupa Livia Stanciu si Laura Codruta Kovesi si de a initia declansarea unei anchete disciplinare impotriva acestora, senatorii au ignorat principiul constitutional al separatiei puterilor in stat, acreditand ideea ca presedintele Romaniei poate dispune excluderea din profesie a unor magistrati.