Departamentul de Informatii si Protectie Interna (DIPI) urmeaza sa achizitioneze, prin licitatie publica, autospeciale in valoare de 12,5 milioane de lei, achizitia fiind necesara, printre altele, "contracararii factorilor de risc la adresa securitatii nationale si europene", informeaza mediafax citand MAI.

Conform reprezentantilor Ministerului Afacerilor Interne (MAI), masinile vor fi cumparate printr-o licitatie publica deschisa, care se va finaliza cu incheierea unui acord cadru pe o perioada de doi ani.

"Achizitia este motivata de necesitatea desfasurarii in bune conditii a misiunilor specifice, a masurilor de sprijinire a structurilor MAI si a unitatilor de Parchet, precum si a activitatilor de cooperare cu alte structuri informative nationale si cu institutii similare din strainatate, in vederea prevenirii, combaterii si contracararii marii criminalitati si a factorilor de risc la adresa securitatii nationale si europene", a anuntat MAI.

Reprezentantii ministerului au explicat ca ultimele achizitii de autospeciale cu "caracteristici tehnice ridicate" au fost facute in perioada 2006-2007.