O bomba a fost descoperita intr-un autocar ce efectua o cursa de la Praga spre Varna. Autocarul este al unei firme din Romania, iar la bord erau inclusiv romani. Anchetatorii nu exclud posibilitatea unui complot terorist islamist

de Ionut Baias     HotNews.ro
Luni, 18 mai 2015, 22:59 Actualitate | Esenţial

ncidentul s-a petrecut duminică după-amiază la Budapesta, în Ungaria, potrivit companiei de transport Omega Group, citată de postul de televiziune bTV. Dispozitivul exploziv a fost descoperit într-un bagaj care nu aparţinea nici unuia dintre pasagerii aflaţi la bordul autocarului, citeaza Mediafax.

Bomba, care era amplasată într-o canistră cu combustibil, a fost descoperită întâmplător, după ce şoferul autocarului a simţit un miros ciudat şi s-a dus să verifice compartimentul de bagaje. El a descoperit canistra, care era aşezată alături de bagajele obişnuite ale pasagerilor şi se vărsase. O echipă de genişti a fost chemată, iar pasagerii au fost evacuaţi şi transferaţi într-un alt autocar, cu care au ajuns luni dimineaţă la Varna.

Pasagerul care a amplasat bomba în autocar este un cetăţean ceh sau slovac, a afirmat managerul companiei Omega Group, Dragomir Petkov, într-un interviu pentru bTV. Acesta avea un bilet de la Praga către Bratislava, dar a coborât la Brno (Cehia) şi nu s-a mai întors la autocar.

"Am avut noroc, pentru că explozibilul era într-o canistră care s-a răsturnat şi s-a vărsat", a precizat Petkov, adăugând că bomba era artizanală, dar ar fi putut provoca pagube importante.

Autorităţile din Cehia, Slovacia şi Ungaria au declanşat o anchetă şi au prelevat amprente din autocar şi de pe canistră pentru a încerca să-l identifice pe cel care a amplasat bomba.

Autocarul în care era o bombă este al unei firme din România. La bord erau inclusiv români - surse

Autocarul aparţine unei firme din România şi este înmatriculat în Bulgaria, la bordul vehiculului, care urma să traverseze România, fiind inclusiv cetăţeni români.

"O substanţă inflamabilă a fost depistată într-un autocar înmatriculat în Bulgaria, pe 16 mai, după-amiază, pe teritoriul Ungariei", a comunicat Ministerul ungar de Interne, precizând că vehiculul aparţine unei firme din România, potrivit unui comunicat citat de publicaţia Ouest France.

Şoferul autocarului a declarat că a fost vorba de o bombă artizanală, fabricată dintr-o canistră care conţinea benzină şi acetonă, avea un dispozitiv electric şi un cronometru.

În autocar erau 34 de pasageri, inclusiv cetăţeni români, relatează site-ul ungar HVG.hu. Traseul autocarului includea traversarea teritoriilor Cehiei, Slovaciei, Ungariei, României şi Bulgariei. Incidentul este investigat de autorităţile din Cehia, Slovacia, Ungaria şi România.

Autorităţile ungare suspectează că pasagerul care a amplasat dispozitivul exploziv în autocar este un cetăţean ceh ori slovac, potrivit unui comunicat al companiei de transport Omega Group. Suspectul avea un bilet de la Praga până la Bratislava, dar a coborât la Brno, în Cehia, fără a mai urca în autocar.

Autocarul a ajuns luni, cu o întârziere de 18 ore, în Varna. Anchetatorii nu exclud posibilitatea unui complot terorist islamist.













[P] JYSK Romania plateste 15 lei / zi pentru tichetele de masa ale angajatilor sai

JYSK Romania, parte a grupului scandinav JYSK Nordic, unul dintre cei mai mari retaileri de mobilier si decoratiuni interioare din Europa, a majorat, incepand cu data de 1 decembrie 2016, valoarea tichetelor de masa acordate angajatilor sai. Astfel, valoarea nominala a unui tichet de masa a ajuns la 15 lei, suma maxima prevazuta de lege.
3604 vizualizari
  • +3 (5 voturi)    
    Vrajeala!!! (Marţi, 19 mai 2015, 0:26)

    Gioni [anonim]

    Slaba imaginatie au astia de la Servicii, auzi complot terorist. Vai mama lor!
    • +2 (2 voturi)    
      Nu (Marţi, 19 mai 2015, 7:46)

      V. Veroiu [utilizator] i-a raspuns lui Gioni

      Era un gest de maxima cordialitate
  • 0 (4 voturi)    
    Nu este complot terorist. (Marţi, 19 mai 2015, 8:59)

    Prea_Tarziu [utilizator]

    Ca sa ne dam seama de asta trebuie sa intelegem cum functioneaza transportul "privat" in Romania. Romania, daca nu si-a dat seama nimeni pana acum, nu are o economie de piata, libera, asa cum pretinde. Tocmai de aici si "rezultatele"! O tara care ar putea produce PIB cat jumatate din UK produce comparativ cu Bulgaria si Ungaria. Economia este mafiota si anticoncurentiala. Exista domenii unde activitatea este in teorie privata, supusa liberei competitii dar care este "autorizata" de catre administratia statului (mafie). Asa este si cu transportul. Taxiurile spre exemplu: daca vrei sa-ti faci un taxi, ca un cetatean liber ce esti intr-o tara libera si cu economie de piata NU AI VOI! Motivul? S-a atins numarul de autorizatii pe care statul le poate da! Acelasi lucru se petrece si la transportul pe rute lungi. Nu ai voie sa concurezi o ruta deja "luata". Probabil este vorba de transportatorii care se bat intre ei. Sistemul mafiot economic rromanistanez ar fi putut produce victime inocente intre pasageri! De aceea trebuie sa taiem in carne vie in coruptia si mafia administrativ politica si sa impelementam o economie liberala, libera, pe principii competitive! Ajungem sa ne mancam intre noi invrajbiti de "regulile" cleptocratilor!
    • -1 (1 vot)    
      posibil! (Marţi, 19 mai 2015, 11:25)

      hot news [utilizator] i-a raspuns lui Prea_Tarziu

      Nu stiu daca este probabil (de ce ai primit minus?!) dar ce spui are sens si este mult mai plauzibil decat ipoteza cu "teroristii".
      Aceaia ar fi putut face o traba mult dami buna decat "farsa" cu canistra care s-a rasturnat si s-a scurs ...
      Scopul instalatiei nu era sa ucida pasagerii, ci sa duc ain faliment pe transportator!


Abonare la comentarii cu RSS





ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri