Joi, in regiunile extracarpatice vor fi innorari persistente, local burnite, dar si ploi indeosebi in sudul teritoriului, unde izolat se pot cumula pe parcursul intervalului 10...15 l/mp, informeaza Mediafax. In vestul, nord-vestul si centrul teritoriului, vremea va fi in continuare mai calda decat in mod normal pentru aceasta data din an, cerul va fi partial noros si doar izolat, incepand din a doua parte a zilei, va ploua slab.

Vantul va sufla slab si moderat, cu unele intensificari in sudul Banatului, pe crestele muntilor, iar noaptea si in Oltenia, Muntenia si Dobrogea. Temperaturile maxime vor fi cuprinse intre 8 grade in nordul Moldovei si 18 grade in regiunile vestice, iar cele minime se vor situa intre 2 si 11 grade. Pe arii restranse se va semnala ceata.

La Bucuresti, vor fi innorari persistente si temporar va ploua. Vantul va deveni in general moderat. Temperatura maxima va fi in jur de 13 grade, iar cea minima de 8...9 grade.

Vineri, cerul se va mentine mai mult noros in regiunile sudice si estice. Mai ales in cursul zilei va ploua, in general slab, in Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei, local in Dobrogea si pe arii restranse in Moldova si Banat. In restul teritoriului, innorarile vor fi temporare, iar ploi pot sa apara doar izolat.

Vantul va sufla slab si moderat, cu unele intensificari in regiunile sudice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse intre 7 grade in Moldova si 17 grade in Maramures, iar cele minime se vor situa, in general, intre 0 si 8 grade. Indeosebi spre sfarsitul intervalului, in zonele joase, local se va semnala ceata.