Judecatorii instantei supreme au audiat, vineri, persoanele din judetele Teleorman si Vrancea citate ca martori in dosarul privind fraude la referendumul din 2012, urmand ca in instanta sa dea declaratii si persoane din Gorj, care au fost aduse cu trei autocare, relateaza Mediafax.

Persoanele audiate vineri in dosarul privind fraude la referendumul din 2012, in care sunt judecati vicepremierul Liviu Dragnea si alti peste 70 de inculpati, au fost aduse cu autocare, din judetele Teleorman, Vrancea si Gorj, in baza unor mandate de aducere.

Sedinta de judecata a inceput in jurul orei 09.00, iar primii martori care au dat declaratii au fost cei din Teleorman si Vrancea. Din judetul Vrancea au fost citati sa dea declaratii in dosarul referendumului 81 de persoane, dintre care 42, din localitatea Suraia, au fost aduse cu mandat de aducere.

Din judetul Teleorman au fost citate sa dea declaratii vineri 46 de persoane.

La finalul audierilor, persoanele din Vrancea si Teleorman s-au urcat in autobuzele care i-au adus in Capitala si au plecat spre localitatile de domiciliu.

Instanta a suspendat sedinta de judecata pana la ora 11.30, cand va continua audierea celor 146 de martori citati din judetul Gorj. Acestia au votat la referendumul din 2012 la doua sectii din localitatea Balteni.

Autocarele cu care au fost aduse persoanele din Gorj au ajuns in jurul ore 11.15 la sediul Curtii Militare de Apel Bucuresti, unde are loc sedinta de judecata de vineri.

La termenul din 3 octombrie, judecatorii instantei supreme au stabilit ca in 24 octombrie sa fie audiati toti martorii, pentru ca multi dintre acestia sunt persoane in varsta sau cu probleme grave de sanatate, care nu ar trebui "puse pe drumuri" in perioada rece a anului.

Si la acel termen au fost audiati martori, multi dintre acestia fiind persoane varstnice, cu probleme de sanatate. Instanta nu a putut lua declaratia a doi martori care au probleme cu auzul, si nici pe cea a unei varstnice care s-a simtit rau in sala de judecata.

In aceste conditii, presedintele completului de judecata a stabilit ca la urmatorul termen sa fie chemati toti martorii care au mai ramas de audiat in acest caz, astfel incat sa nu se creeze vreo situatie in care persoane varstnice sau bolnave "sa fie puse pe drumuri in toiul iernii".

In acest dosar, sotii Marius Marinel si Simona Cristina Predut au fost judecati separat de ceilalti 73 de inculpati, prin procedura simplificata, dupa ce si-au recunoscut vinovatia. La 2 iulie, instanta suprema i-a condamnat pe cei doi la cate un an si patru luni de inchisoare cu suspendare si le-a stabilit acestora un termen de incercare de trei ani si patru luni.

Instanta suprema a inregistrat in 7 octombrie 2013 dosarul "Frauda la referendum", in care au fost trimisi in judecata Liviu Dragnea si alte 74 de persoane, iar judecarea cauzei a inceput in 15 noiembrie.

Liviu Dragnea, secretar general al PSD la data faptelor, in prezent deputat si vicepremier, a fost trimis in judecata pentru infractiunea de folosire a influentei sau autoritatii de catre o persoana care detine o functie de conducere intr-un partid, in scopul obtinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, Liviu Dragnea, "cu ocazia organizarii si desfasurarii referendumului din 29 iulie 2012, a uzat de influenta si autoritatea sa in partid in scopul obtinerii unor foloase nepatrimoniale de natura electorala, necuvenite, pentru alianta politica din care facea parte partidul reprezentat de inculpat, si anume indeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obtinute in alte conditii decat cele legale".

Anchetatorii sustin ca Dragnea a fost sustinut in fraudarea referendumului de 74 de presedinti si membri ai unor sectii de votare din localitati din judetele Teleorman, Vrancea, Gorj si Olt. Acestia au fost trimisi in judecata pentru falsificare, prin orice mijloace, a documentelor de la birourile electorale si introducerea in urna a unui numar suplimentar de buletine de vot decat cele votate de alegatori, infractiuni comise sub forma autoratului, complicitatii sau a instigarii.

"Infractiunile retinute in sarcina persoanelor implicate in desfasurarea procesului de votare - presedinti si membri ai sectiilor de votare - au constat in principal in aceea ca ei si-au incalcat atributiile de serviciu referitoare la asigurarea unui proces corect de vot, inlesnind falsificarea listelor electorale (atat liste permanente cat si liste suplimentare), prin adaugarea de persoane care nu au facut cerere de vot cu urna mobila, care nu s-au prezentat la vot sau care nu se aflau in Romania la data referendumului, prin contrafacerea materiala a semnaturilor acestora si introducerea in urne a unui numar de voturi corespunzator semnaturilor falsificate. In acest fel, numarul total de voturi exprimate a fost crescut artificial, prin includerea voturilor obtinute prin falsificarea semnaturilor", au scris procurorii in actul de sesizare a instantei.