REPUBLICA LOR este un proiect de investigatii care monitorizeaza afacerile cu deseuri periculoase. Timp de mai multe luni, RISE Project a analizat miscarile financiare ale principalilor jucatori din acest domeniu, in Prahova, cel mai industrializat judet al tarii. Rise Project a realizat, dupa cateva luni de documentare, 9 investigatii pe care le puteti citi in link-urile de mai jos integral. HotNews.ro va prezenta in fiecare zi cate o investigatie realizata de Rise Project, insa toate cele noua investigatii pot fi consultate integral pe site-ul Rise Project.

Republica lorFoto: RISE PROJECT
  • Episodul 2 "De unde vin banii" dezvaluie legaturi nebanuite intre afacerea deseurilor de la Prahova, gruparea Golden Blitz si firma Asesoft controlata de deputatul PSD Sebastian Ghita

Prahova este zguduit de un puternic scandal de coruptie in care sunt implicati, deopotriva, sefi din principalul partid de guvernamant si lideri ai lumii interlope. Dosarul "Pavaleanu" a trimis in fata magistratilor un functionar de la Cancelaria Primului Ministru, un baron local PSD impreuna cu fiul sau parlamentar, zeci de firme, mai multi afaceristi pe bani publici, dar si membri ai crimei organizate. Acuzatiile: trafic de influenta, spalare de bani, mita, evaziune fiscala.

Dincolo de legaturile politice, RISE Project a descoperit numeroase conexiuni financiare intre inculpatii din acest dosar si deputatul PSD, Sebastian Ghita, un apropiat consacrat al premierului Victor Ponta. In general, interesul comun se manifesta in afaceri cu deseuri si cu statul.

Plecand de la operatiunile unei firme din Ploiesti, controlata indirect de familia lui Sebastian Ghita si implicata in scandalurile "Flaminia" si "Rosia Montana" (Mogulul din ceata), investigatia RISE Project arata ca gruparea lucreaza cu fosta clientela a Opozitiei (De unde vin banii), dezgroapa o mare afacere de partid (Imperiul de gunoi) si dezvaluie legaturile politice (Consortiul, partidul si dosarul). Apoi, merge pe firul banilor (Banii care leaga gruparile), face o incursiune in lumea interlopa ploiesteana (Labirintul lui Foca), studiaza ramificatiile acesteia in industria deseurilor toxice (Pionii din afacerea deseurilor) si prezinta un malaxor financiar complicat in (Platforma de imprumuturi) si (Controlul fantoma). REPUBLICA LOR este un proiect de tip "work in progress", in continua actualizare.

Au contribuit jurnalisti de la telegrama.ro si stopinfractori.ro

Episodul 2 De unde vin banii

GRUPAREA “GOLDEN-BLITZ” De departe, controversata firmă Euro Construct Trading 98 este principalul client al Glar Construct. În cursului anului trecut si în ianuarie a.c., Euro Construct a plătit, în mai multe transe, peste 9,2 milioane de lei SRL-ului din Ploiesti. De aici, chiar în zilele de încasare, grosul banilor a zburat în conturile Asesoft International.

Invariabil, Euro Construct a fost subiectul scandalurilpr de presă legate de contractele pentru refacerea infrastructurii primite de această companie de la guvernul Boc si diferiti membri PDL din administratia locală. Patronii societătii, Dan Besciu si Sorin Vulpescu, au devenit vedete si pe fondul spriturilor epocale trase de presedintele Băsescu la Golden Blitz, lant de restaurante unde ei sunt amfitrioni.

Besciu si Vulpescu fac echipă în afaceri si cu Dorin Cocos, fostul sot al Elenei Udrea. Cei trei sunt prieteni de pe vremea lui Ceausescu, când Vulpescu era ospătar, Besciu receptioner, iar Cocos vindea blugi turcesti.

Pe lângă obisnuitele contracte de asfaltare de drumuri si autostrăzi, Euro Construct s-a reprofilat pe decontaminarea solurilor si refacerea ecologică a terenurilor poluate cu substante petroliere. Ca atare, Besciu si Vulpescu s-au ramificat în Prahova unde au prins două contracte de peste 20 miloane de euro, cu OMV Petrom, pentru procesarea slamurilor si eliminarea apelor uzate. Euro Construct nu a participat singură în această afacere, ci în cadrul unui consortiu, alături de Vivani Salubritate Slobozia, Uni-Recycling Bucuresti si Setcar Brăila. Ulimele două sunt partenere si cu Glar Construct în asocierea care descărcat nava Flaminia.