Presedintele Traian Basescu a carut luni reexaminarea legii privind infiintarea Fundatiei 'Proiect Ferentari', anunta Administratia Prezidentiala, pe site-ul sau.

Actul normativ trimis spre promulgare prevede, in cuprinsul Art. 1, prin derogare de la Ordonanta Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociatii si fundatii, infiintarea Fundatiei 'Proiect Ferentari' a Secretariatului General al Guvernului, persoana juridica romana, apolitica, fara scop patrimonial, de utilitate publica, potrivit sursei citate.

Legea prevede, la Art. 2, ca Fundatia are ca obiective principale imbunatatirea permanenta a conditiilor de viata ale cetatenilor de etnie roma in comunitatile in care acestia traiesc, precum si identificarea si administrarea finantarii, cu celeritate si transparenta, a obiectivelor de investitii in comunitatile de romi, indiferent daca acestea se afla in mediul urban sau rural.

In cuprinsul Art. 1 nu se mentioneaza, in mod expres, prevederile de la care se face derogarea prin acest act normativ, ale OG nr. 26/2000 cu privire la asociatii si fundatii. Totodata, nu se prevede ce rol are Secretariatul General al Guvernului, prin atribuire echivoca "se infiinteaza Fundatia 'Proiect Ferentari' a Secretariatului General al Guvernului", nefiind deci clar daca fundatia se afla in subordonarea Secretariatului General al Guvernului sau acesta este fondator al acestei entitati.

De asemenea, nu se stabilesc in mod clar in expunerea de motive argumentele care stau la baza derogarii prevazute la Art. 1, simpla invocare a "situatiei de fapt existente la momentul actual", nefiind suficienta sa fundamenteze elaborarea proiectului de lege de catre Guvern.

In plus, activitatile Fundatiei, prevazute la articolul 3, s-ar suprapune cu atributiile Agentiei Nationale pentru Romi, agentie aflata tot in subordinea Secretariatului General al Guvernului, argumenteaza presedintia.

In ceea ce priveste perspectiva importantei si utilitatii obiectivelor acestei fundatii, in Art. 2 din lege, lipsesc principiile de baza care privesc organizarea si functionarea persoanei juridice nou-infiintate, principii a caror detaliere ar conduce la definirea clara a statutului propriu.

In Art. 6 din acest act normativ se reglementeaza structura organului de conducere al acestei persoane juridice care ar urma sa fie compus din 7 membri. In acest context, in care cel de al 7-lea membru, un reprezentant al unei organizatii neguvernamentale, este desemnat de catre secretarul general al Guvernului, fara a se face nici cea mai mica referire la criteriile de selectie, nu poate decat sa arate, in mod neechivoc, faptul ca aceasta fundatie nu are o capacitate reala de a fi in afara deciziei politice, desi se mentioneaza, la Art. 1 al actului normativ trimis spre promulgare, ca aceasta fundatie este o persoana juridica romana, apolitica si de utilitate publica.

De asemenea, potrivit presedintiei, denumirea fundatiei creeaza confuzie cu privire la destinatia propriu-zisa a acestui organism. Denumirea induce perceptia ca organismul se va concentra pe situatia comunitatii rome din aria urbana Ferentari, in timp ce aria obiectivelor arata ca aceasta fundatie va urmari "imbunatatirea permanenta a conditiilor de viata ale cetatenilor romani de etnie roma in comunitatile in care acestia traiesc" (Art. 2 lit. a).

Avand in vedere competenta legislativa exclusiva a Parlamentului, va solicitam reexaminarea legii trimisa spre promulgare, in sensul respingerii acestui act normativ, tinand cont de motivele invocate.