Administratia Nationala de Meteorologie a emis duminica o informare meteo de racirea accentuata a vremii, ninsori si intensificari ale vantului, incepand de luni, 25 noiembrie, ora 2:00, pana joi, 28 noiembrie, ora 8:00. In aceast interval, temperaturile vor scadea cu circa 5 grade sub mediile climatologice ale perioadei.

Meterorologii informeaza ca, in intervalul amintit, vremea se va raci accentuat, temperaturile vor scadea cu aproximativ 5 grade sub mediile climatologice ale perioadei iar minimele nocturne vor deveni exclusiv negative, cu cele mai scazute valori, in jurul a -10 grade Celsius, in estul Transilvaniei.

In a doua parte a noptii de duminica spre luni si in cursul zilei de luni, precipitatiile se vor transforma in lapovita si ninsoare in toate masivele montane, iar pe parcursul zilei de luni si in regiunile vestice, nordice si centrale.

In Carpatii Meridionali si Orientali, cantitatile de apa vor depasi pe arii restranse 20 l/mp. La munte si trecator in nordul Moldovei viteza vantului la rafala va depasi 70...80 km/h, viscolind ninsoarea. Intensificari temporare ale vantului vor fi si in celelalte regiuni, cu precadere in cele estice si sud-estice, unde se vor atinge 55-65 km/h.

ANM noteaza ca marti si miercuri va mai ninge in sud-vestul si local in sudul tarii.

In seara zilei de duminica, Administratia Nationala de Meteorologie va actualiza mesajul printr-o atentionare Cod Galben vizand zonele montane si regiunile nordice.