Consiliul Concurentei a clasat joi o investigatie care privea Tel Drum, apropiata de Liviu Dragnea, si alte companii de constructii, toate suspectate ca ar fi trucat doua licitatii, au declarat pentru HotNews.ro surse apropiate investigatiei. Clasarea investigatiei, la un an dupa declansare, vine pe fondul unor mari semne de intrebare privind corectitudinea licitatiilor. Autoritatea care verifica licitatiile publice a aratat ca firmele suspecte de trucare, toate cu mare experienta in contracte cu statul, au facut greseli flagrante in depunerea documentatiilor, astfel incat Tel Drum sa aiba cale libera la contracte. Firme cu istorie de zeci de ani "au omis" sa depuna la dosare zeci de documente necesare, fiind descalificate apoi din competitie. Asa s-a ajuns la situatia in care statul sa fie pagubit cu sume importante, pentru ca - surpriza - Tel Drum a castigat licitatiile, desi avea oferta cea mai scumpa.

Liviu DragneaFoto: Mediafax

Consiliul Concurentei a decis inchiderea si nesanctionarea participantilor la doua trucari de licitatii in favoarea unei firme apropiate de Liviu Dragnea

Consiliul Concurentei a decis sa inchida o investigatie pornita in aprilie 2012 privind firma SC Tel Drum SA si posibile intelegeri intre mai multe companii de constructii de a participa cu oferte trucate la licitatiile organizate de Consiliul Judetean Teleorman si sa nu acorde nici o sanctiune in acest caz, au relatat pentru HotNews.ro surse apropiate situatiei.

Potrivit surselor, decizia Consiliului a fost luata din cauza probelor insuficiente. "Pentru a da o sanctiune, Consiliul Concurentei trebuia sa aiba probe foarte clare care sa indice neregulile, altfel ar ajunge imediat in instanta. In acest caz nu au fost suficiente probe si nu au fost suficient de clare", au explicat pentru HotNews.ro surse familiare situatiei.

"De la CJ Teleorman si firmele implicate au fost preluate si analizate toate documentele, chiar si pe harduri, dar nu au fost gasite suficiente probe care sa sustina acuzatiile de trucare a licitatiilor. Investigatia s-a finalizat cu un raport in care sunt niste concluzii ce au fost insusite de toti membrii plenului Consiliului Concurentei", au mai explicat sursele citate.

Citam din Ordinul Consiliului Concurentei:

  • Pe parcursul investigatiei, s-au ridicat de la sediul Consiliului Judetean Teleorman dosarele complete ale celor doua proceduri de achizitie publica si au fost solicitate clarificari cu privire la modul de derulare a acestor proceduri.
  • De asemenea, s-au solicitat intreprinderilor implicate explicatii privind motivele omisiunii depunerii unui numar de documente obligatorii pentru indeplinirea criteriilor minime de calificare la procedurile de achizitie publica. Motivele invocate de intreprinderi au fost fie lipsa de experienta in domeniul achizitiilor publice, fie lipsa de comunicare interna intre departamentele care au intocmit documentatia, fie imposibilitatea obtinerii in termenul stabilit de autoritatea contractanta a unor rapoarte de inspectie pentru unele utilaje/echipamente necesare in realizarea contractului.
  • In urma analizei propunerilor financiare depuse de intreprinderi, a rezultat ca fiecare ofertant a avut preturile sale unitare pentru resursele materiale, dovada faptului ca aprovizionarile de materii prime, materiale si obiecte de inventar s-au realizat de la furnizori diferiti, in cantitati si cu preturi diferite, in momente distincte.
  • Totodata, in urma inspectiei inopinate desfasurate de Consiliul Concurentei la sediul social al S.C. Tel Drum S.A., s-a procedat la copierea hard-discului calculatorului [...] din cadrul intreprinderii. In urma inspectarii copiei HDD-ului, nu au fost identificate schimburi de informatii sensibile din punct de vedere concurential intre ofertanti in perioada derularii procedurilor de achizitie publica.
  • Urmare analizei documentelor de calificare, a propunerilor financiare si tehnice depuse de partile implicate la cele doua proceduri de achizitie publica, precum si a dosarelor de achizitie publica ridicate de la Consiliul Judetean Teleorman, nu au fost identificate elemente care sa sugereze existenta unui plan comun de trucare a licitatiilor de catre partile implicate, in sensul prevederilor legislatiei din domeniul concurentei.
  • In concluzie, in cadrul investigatiei, nu au fost descoperite probe care sa ateste savarsirea de catre partile implicate a unei intelegeri sau practici concertate de participare cu oferte trucate la procedurile de achizitie publica analizate.

Cum a castigat Tel Drum SA doua contracte de peste 32 de milioane de euro cu CJ Teleorman condus de Liviu Dragnea

Posibilele trucari ale licitatiilor in cauza au fost aduse in atentia Consiliului Concurentei de catre Autoritatea Nationala pentru Reglementarea si Monitorizarea Achizitiilor Publice (ANRMAP), care a facut o serie de controale in anul 2011. Raportul ANRMAP a fost transmis Consiliului Concurentei in octombrie 2011 pentru a face verificari privind posibile licitatii trucate, insa Consiliul Concurentei a demarat investigatia abia in aprilie 2012.

In raportul intocmit de agentii ANRMAP s-au constatat mai multe nereguli la doua licitatii privind modernizarea a doua drumuri judetene, licitatii facute in 2009 si 2010 de catre Consiliul Judetean Teleorman, condus atunci de Liviu Dragnea.

Castigator la ambele licitatii a fost declarata firma SC Tel Drum SA, firma apropiata de Liviu Dragnea, desi ofertele sale erau cele mai mari, au relatat surse pentru HotNews.ro.

In total, cele doua contracte castigate de firma SC Tel Drum SA valorau circa 32 de milioane de euro (137,6 milioane lei, fara T.V.A).

Tel Drum castiga cu oferta cea mai mare, celelalte firme sunt descalificate pentru ca au omis sa prezinte zeci de documente

Cu ofertele cele mai mari, Tel Drum SA a castigat din cauza ca celelalte oferte depuse au fost declarate inadmisibile.

Motivul? In cadrul ofertelor, firmele au omis sa depuna o serie de documente. Nu vorbim doar de cateva, ci de zeci de documente omise de firme si asocieri cu experienta in domeniul constructiilor si abonate de multi ani la contracte cu statul.

Drumul Judetean 701 din Teleorman

Drumul Judetean 701 din Teleorman

Foto: CJ Teleorman

Cele doua contracte in cauza au avut ca obiect achizitia de lucrari pentru implementarea proiectului "Reabilitare DJ 701, limita jud. Dambovita - Gratia - Poeni - Silistea - Scurtu Mare - Slavesti - Ciolanesti - Zambreasca - Dobrotesti, km 44+240-104+890 (55,450)", in valoare de 89.916.434,41 lei, fara T.V.A., cu o durata de 24 luni [Contractul Nr. 1 - n.r.] si pentru "Reabilitare DJ 506, Cervenia - Vitanesti - Babaita, Km 17+400 - 58 +000" cu o valoare de 47.724.025,15 lei, la care se adauga T.V.A. (24%) in suma de 11.453.766,04 lei, cu o durata de 10 luni" [Contractul Nr 2 - n.r.].

Potrivit ANRMAP, in cazul Contractului Nr. 1 "au fost depuse 4 oferte, 3 dintre acestea fiind considerate inacceptabile intrucat nu au indeplinit criteriile minime de calificare. Astfel, cei 3 operatori economici au omis sa prezinte:

  • Alpine Bau GmbH: 32 documente omise;
  • Asocierea formata din PA&CO INTERNATIONAL S.R.L. - LENA ENGENHARIA E CONSTRUCOES - S.C. PROFESIONAL ROAD CONSTRUCTION S.R.L. - 21 documente omise;
  • SHAPIR STRUCTURES 1991 LTD: - 67 documente omise".

Fata de decizia de descalificare a ofertei, doar firma Alpine Bau a formulat o contestatie la Consiliul National pentru Solutionarea Contestatiilor. CNSC respinge contestatia, iar firma Alipine Bau nu ataca mai departe decizia in instanta.

Astfel, SC Tel Drum SA a castigat licitatia cu oferta cea mai scumpa de 89.916.434,41 lei (fara TVA), in conditiile in care valoarea maxima estimata de autoritatea contractanta [n.r. - CJ Teleorman] era de 97.759.260 lei (fara TVA).

Celalalte oferte:

  • Alpine Bau GmbH - 65.967.030 de lei (fara TVA)
  • Pa&Co International - Lena Engenharia e Construcoes- Professional Ros Construction - 75.494.227 de lei (fara TVA)
  • Shapir Structures 1991- 64.215.507 de lei (fara TVA)

In cazul Contractului Nr. 2, potrivit ANRMAP, "in prima etapa a procedurii au fost depuse 6 candidaturi, 5 dintre acestea nefiind calificate pentru etapa a II-a, intrucat operatorii economici nu au indeplinit cerintele minime de calificare. Astfel, cei 5 operatori economici au omis sa prezinte:

  • Asocierea formata din S.C. EUROCONSTRUCT S.A., S.C. EUROLOGISTICA S.R.L. si S.C. TOPAVEDI CONSTRUCTII S.R.L.: 53 documente omise;
  • S.C. VECTRA SERVICE S.R.L.: 14 documente omise;
  • S.C. ARGECOM S.A.: 65 documente omise;
  • Asocierea formata din S.C. HIDRO- OLT S.R.L. si S.C. EUROVIA CONSTRUCT INTERNATIONAL S.A.:  40 documente omise;
  • S.C. GENERAL TRUST ARGES S.R.L.: 73 documente omise;

Astfel, "S.C. TELDRUM S.A. a fost singurul candidat calificat si selectat pentru etapa a II-a a procedurii de licitatie restransa" si a castigat contractul cu o oferta de 47.724.025,15 lei (fara TVA), in conditiile in care valoarea maxima estimata de catre autoritatea contractanta [n.r. - CJ Teleroman] era de 50.269.014 lei, fara T.V.A.

Dintre toate firmele cu oferte respinse, doar S.C. HIDRO OLT S.R.L formuleaza o contestatie la CNSC, insa aceasta este respinsa.

In cele doua cazuri, ANRMAP a gasit probleme in modul de atribuire a contractelor si a amendat Consiliul Judetean Teleorman cu 80.000 de lei si a decis, mai departe, sesizarea Consiliului Concurentei "in vederea verificarii existentei unor posibile intelegeri anticoncurentiale intre operatorii economici participanti la cele doua proceduri de atribuire"

Dupa semnarea celor doua contracte, potrivit unei anchete Adevarul, Comisia Europeana a decis in 2011 intreruperea platilor pentru proiectele finantate din fonduri structurale in cadrul Axei 2 a Programului Operational Regional - REGIO. Decizia a venit in urma unui audit care a descoperit probleme in derularea a doua proiecte.

Vezi mai jos raportul integral al ANRMAP

Raport Judetul Teleorman final_1_

Cine este Tel Drum si care sunt relatiile fata de Liviu Dragnea

Tel Drum a fost o companie in care actionar majoritar a fost CJ Teleorman, insa dupa 2001, potrivit relatarilor din presa locale, atunci cand Liviu Dragnea a venit la sefia CJ, firma a fost privatizata la un pret considerat sub valoarea reala si a ajuns in proprietatea unui prieten din copilarie al lui Dragnea, Marian Fiscuci.

Peste numai trei luni de la privatizare, Fiscuci vinde compania catre alte persoane, apropiate tot de Liviu Dragnea. In prezent, Tel Drum SA este controlata de Mugurel Sorin Gheorghies si Liviu Lucian Dobrescu care detin impreuna 88% din actiuni si de Marian Fiscuci cu 10 procente.

Potrivit Romania Curata care citeaza ziarul Financiarul, Liviu Dragnea a fost acuzat in nenumarate randuri de legaturi stranse cu actionarii companiei.