Elevii au cel mai ridicat grad de satisfactie fata de climatul educational din scoala, in timp ce parintii se afla la polul opus, se arata intr-un studiu publicat de Agentia Romana de Asigurare a Calitatii in Invatamantul Preuniversitar (ARACIP), scrie Agerpres. "Elevii din mediul rural sunt mai ambitiosi decat cei din mediul urban", se mai arata in cercetare.

Studiul precizeaza, insa, ca o explicatie pentru diferenta dintre elevii din urban si rural o reprezinta modul in care au fost selectati elevii: "cate 6 subiecti din clasa a VIII-a de gimnaziu, respectiv clasa a XII-a de liceu si cate 8 subiecti din ultimul an al invatamantului postliceal ca evaluare externa, clasa a fost indicata de coordonator, dar selectia la nivelul clasei a revenit unitatii scolare".

"Astfel, este de presupus ca in mediul rural, cu baza de selectie mai mica, au fost alesi elevii cei mai buni si mai motivati pentru succes", precizeaza cercetarea.

In ceea ce priveste gradul de satisfactie al cadrelor didactice, acesta descreste pe tipuri de scoli, in ordine de la scoli postliceale, la gradinite, scolile cu clasele I-IV, gimnazii, cu cel mai mic procentaj la licee, noteaza Agerpres.

O alta concluzie arata ca barbatii care sunt cadre didactice sunt mai dispusi sa participe la efortul colectiv decat cadrele didactice femei. Individualismul este mai pronuntat la cadrele didactice cu vechime intre 5-10 ani, cel mai putin pronuntat fiind la categoria de varsta peste 50 de ani.

In procesul decizional, cadrele didactice cu varste intre 25 si 40 de ani sunt cel mai implicate, in timp ce cel mai putin implicate sunt profesorii de peste 50 de ani.

"Nu exista diferente semnificative intre rezultatele cadrelor didactice din urban si rural. Cel mai bun rezultat l-au obtinut cadrele didactice profesori, urmate de invatatori/profesori pentru invatamantul primar si cadrele didactice din gradinite", mai arata studiul ARACIP.

Studiul a fost realizat pe un esantion reprezentativ la nivel national de 1.956 unitati de invatamant (gradinite, scoli primare, gimnaziale, licee si scoli postliceale) din mediul urban si rural, 11.077 cadre didactice, 2.397 elevi, 789 parinti si 426 de reprezentanti ai administratiei publice locale.