Primul-ministru Victor Ponta considera ca numirea lui Lucian Duta in consiliul de administratie al Casei Nationale de Asigurari de Sanatate, o "persoana cercetata penal", reprezinta "o situatie de natura sa impiedice buna functionare a institutiei" si care ar putea afecta grav cercetarile in cauza. Precizarile Guvernului vin in conditiile in care doi ministrii, Relu Fenechiu si Liviu Dragnea, se afla in atentia Justitiei, unul fiind trimis in judecata iar celalalt cercetat penal.

Reactia premierului vine dupa ce presedintele Traian Basescu l-a desemnat pe fostul presedinte al CNAS Lucian Duta drept membru in Consiliul de Administratie al Casei Nationale de Asigurari de Sanatate din partea Administratiei Prezidentiale.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, "primul ministru apreciaza ca exista cateva probleme de fond in acest caz":

  • Locul reprezentantului Administratiei Prezidentiale in Consiliul de Administratie al CNAS a fost neocupat timp de opt luni. Dupa ce in luna octombrie 2012, prof. dr Monica Pop a fost numita pe aceasta pozitie prin decret prezidential (publicat in Monitorul Oficial) la numai o luna, locul a ramas vacant prin demisia acesteia din motive de incompatibilitate cu functia de director al Spitalului Clinic de Urgenta Oftalmologic Bucuresti.
  • In cazul desemnarii doctorului Lucian Duta, numirea a fost transmisa catre Presedintele CNAS printr-o simpla adresa semnata de consilierul prezidential Virgil Paunescu (fost presedinte CNAS), nefiind publicat niciun decret prezidential in Monitorul Oficial.
  • Doctorul Lucian Duta face obiectul unor dosare de urmarire penala aflate pe rolul DNA in legatura cu incalcari ale legii privind Sistemul Informatic Unic Integrat de sanatate din Romania si in legatura cu aplicarea  Taxei clawback. Aceste nereguli au fost sesizate de Corpul de Control al primului-ministru, de Curtea de Conturi si de CNAS inca de anul trecut. Toate aceste institutii au sesizat prejudicii de milioane de euro.
  • Presedintele CNAS va aplica legea in vigoare in asa fel incat sa nu blocheze activitatea acestei institutii atat de importante pentru cetateni, insa, pana la solutionarea cauzelor penale, exista pericolul ca activitatea dr. Lucian Duta in pozitia de membru CA sa afecteze grav cercetarile in cauza, avand acces la informatii cu caracter confidential  si de asemenea putand sa influenteze martorii.

"Primul-ministru considera ca aceasta situatie regretabila trebuie sa-si gaseasca o solutie rapida in scopul fundamental al bunei functionari a CNAS in slujba cetatenilor", se arata in acest comunicat.

In acest comunicat se mentioneaza ca primul ministru s-a intalnit miercuri, la Palatul Victoria, cu presedintele CNAS, dr. Doru Badescu, dupa ce un comunicat al acestei institutii catalogase miercuri numirea lui Lucian Duta drept o "gafa a administratiei prezidentiale, specifica organizatiilor mafiote".

"Primul-ministru considera ca limbajul folosit in comunicatul oficial difuzat de CNAS, a fost total nepotrivit si i-a cerut presedintelui Doru Badescu sa isi exprime regretul pentru acest ton si pe viitor sa foloseasca un limbaj institutional adecvat", se mai arata in acest comunicat.