Premierul Victor Ponta continua marti vizita de doua zile in Germania, el urmand sa se deplaseze de la Berlin la Stuttgart, unde va vizita concernul german Daimler, transmite Agerpres. La sediul companiei, premierul Ponta se va intalni cu Andreas Renschler, membru al board-ului concernului. De asemenea, premierul va vizita fabrica si se va intalni cu muncitorii romani de la Cugir, aflati la cursuri de perfectionare.

Daimler AG va investi peste 300 de milioane de euro in filiala sa din Romania, Star Transmission. Constructorul auto german a anuntat in aprilie ca intentioneaza sa construiasca o uzina in Romania unde sa produca cutii de viteze pentru autovehiculele de lux marca Mercedes-Benz.

Victor Ponta va avea si o intrevedere cu presedintele in exercitiu al Bundesratului, prim-ministrul landului Baden-Wurttemberg, Winfried Kretschmann. Ei vor semna o declaratie comuna privind consolidarea cooperarii in domeniul formarii profesionale si a cooperarii intre camerele de comert si mestesugaresti in vederea promovarii IMM-urilor, dupa care vor sustine o conferinta de presa comuna.

Luni, seful Guvernului roman a avut o intalnire cu cancelarul german Angela Merkel. Oficialul de la Berlin a afirmat luni, intr-o declaratie de presa comuna cu premierul roman, ca Germania vrea sa fie partener al Romaniei, subliniind importanta respectarii standardelor statului de drept si a luptei anticoruptie in tara noastra.

Victor Ponta a subliniat, la randul sau, decizia Executivului si a coalitiei de guvernare pentru intarirea statului de drept, lupta impotriva coruptiei si hotararea de a avea un cadru legislativ cat mai transparent si cat mai eficient.

De asemenea, el a discutat cu copresedintele Consiliului de conducere al Deutsche Bank, Jurgen Fitschen, si a participat la conferinta 'Cooperarea economica romano-germana: Noi perspective'.

Ponta a mai luat parte la conferinta Fundatiei Friedrich Ebert, cu tema 'Contributia Romaniei la o Europa Sociala si Democrata'.