Subsecretarul de stat in Ministerul Afacerilor Externe din Ungaria, Zsolt Nemeth, a sustinut, sambata, la Targu Mures, ca la Universitatea de Medicina si Farmacie din localitate nu se poate constitui linia maghiara, intrucat unele persoane nu respecta principiile democratiei, transmite Agerpres.

"Si astazi exista persoane care nu cred in noi, nu cred in institutia noastra. Sunt persoane care nu cred ca o astfel de universitate poate sa reuseasca. Sunt persoane care nu respecta principiile democratiei si astfel de exemplu - la Targu Mures, nu se poate constitui linia maghiara in cadrul Universitatii de Medicina si Farmacie. Dar doresc sa mentionez ca este vorba, parerea mea, doar despre teama de concurenta", a afirmat Zsolt Nemeth, prezent la festivitatea de absolvire de la Universitatea Sapientia din Targu Mures.

El a spus ca exista persoane care sunt impotriva invatamantului maghiar din Transilvania, dar a subliniat ca, in cele din urma, calitatea invatamantului va face diferenta.

"Sunt persoane care sunt impotriva invatamantului maghiar, dar noi credem in invatamantul in limba maghiara din Transilvania. Institutiile universitare sunt institutii academice, independente. O universitate va reusi in viitor numai daca este o institutie de valoare, daca devine o scoala a valorilor. Daca procesul de invatamant nu este corespunzator din punct de vedere calitativ, orice universitate va pieri, indiferent de apartenenta. (...) Deci calitatea procesului de invatamant este cel mai important factor. Vom deveni cercetatori, savanti si creatori numai daca trecem printr-un proces calitativ de invatamant. Este foarte important ca un tanar sa aiba viitor pe meleagurile natale. Astfel, daca urmeaza studii universitare acasa, aici in Transilvania, va avea viitor tot aici, in Transilvania. Sunt persoane care doresc ca tinerii, copiii nostri, sa nu aiba niciun viitor, sa plece in lumea globalizata, sa nu mai existam ca si comunitati culturale, ca si comunitati independente, in marea globalizata a Europei", a afirmat oficialul maghiar.

Zsolt Nemeth a aratat ca Ungaria incearca sa educe tineri care sa respecte valorile culturale ale altor comunitati europene, subliniind ca este nevoie de respect reciproc si de colaborare pentru ca popoarele mici si comunitatile minoritare din Europa Centrala si de Est sa supravietuiasca.

"Institutiile europene au niste neintelegeri, neintelegeri in care noi trebuie sa ne luam o atitudine. Unii spun ca institutiile trebuie sa fie multiculturale, spun ca o institutie multiculturala este de fapt cheia succesului. Guvernul maghiar insa este de acord cu acea idee ca nu institutiile trebuie sa fie multiculturale, ci societatea trebuie sa fie multiculturala, numai astfel putem sa convietuim in mod pasnic. Numai asa putem trece fara frustrari si numai asa putem sa trecem peste greutati. Popoarele din Bazinul Carpatic trebuie sa aiba propriile institutii, de la gradinita pana la universitate, existenta unor astfel de institutii reprezinta de fapt simbolul convietuirii pasnice in asa fel incat comunitatile sa isi pastreze identitatea culturala in acelasi timp. Fara identitatea culturala, popoarele din Europa Centrala si de Est vor pieri si odata cu noi vor pieri valorile culturale", a subliniat Nemeth.

In opinia sa, acest lucru este valabil nu numai pentru o comunitate minoritara, cum este maghiarimea din mai multe tari din Bazinul Carpatic, ci si pentru celelalte popoare din aceasta regiune, 'deoarece globalizarea ne inghite si numai daca colaboram, guverne cu guverne, popoare cu popoare, oameni cu oameni putem sa ne mentinem in aceasta mare a popoarelor'.

La festivitatea de absolvire de la Universitatea Sapientia din Targu Mures au mai participat, alaturi de Zsolt Nemeth, ambasadorul Ungariei la Bucuresti, Oszkar Fuzes, primarul din Targu Mures, Dorin Florea, consulul general al Ungariei la Miercurea Ciuc, Zsigmond Barna Pal, liderul Partidului Popular al Maghiarilor din Transilvania, Toro T. Tibor.