Subsecretarul de stat in Ministerul Afacerilor Externe din Ungaria, Zsolt Nemeth, a declarat sambata, dupa primirea Premiului "Bocskai Istvan" din partea Universitatii Sapientia din Targu Mures, ca finantarea invatamantului maghiar de catre Guvernul Ungariei nu este un ajutor, ci reprezinta o investitie in viitor, transmite Agerpres.

"Pe de alta parte, maghiarii din Ungaria cred ca acele surse materiale care ajung in Transilvania sunt de fapt luate de la ei. Dar trebuie sa accentuez ca nu este vorba despre sprijin material, este vorba despre o investitie - o investitie in comunitatea maghiara, o investitie in comunitatea europeana, in tinerime, in viitor. Numai rauvoitorii si cei invidiosi nu cred in aceste principii. (...) Doresc sa accentuez ca vorbim de investitii si nu de un simplu ajutor material. Investim de fapt in viitor, investim in copiii nostri. Contractele incheiate intre fundatie, Universitate, respectiv statul maghiar sunt contracte strategice, deoarece dorim sa avem un viitor comun, un viitor care este nu numai al maghiarimii, ci viitorul Europei Centrale si de Est. Suntem europeni cu totii, suntem oameni cu totii si cred ca tinuturile noastre europene, inclusiv Ungaria si Romania, au valori culturale - si una dintre marile valori ale acestor comunitati este multiculturalitatea", a sustinut oficialul ungar.

El a subliniat ca toate culturile trebuie sa traiasca in respect reciproc si ca trebuie crezut 'in aceasta convietuire, in aceasta comunitate'.

Dupa primirea distinctiei conferite in semn de recunoastere pentru contributia la infiintarea Universitatii Sapientia, Zsolt Nemeth s-a declarat mandru sa primeasca acest premiu, dar a mentionat ca punerea bazelor institutiei de invatamant nu este doar meritul sau.

"Trebuie sa ne pastram identitatea, identitatea culturala si umana si sunt mandru sa primesc acest premiu Bocskai nu numai in numele meu, ci a tuturor celor care au luptat pentru realizarea acestui vis. Am primit de fapt un premiu simbolic, o coroana a invingatorului. Trebuie sa luptam impreuna si numai daca reusim acest lucru putem sa ne odihnim zicand ca ne-am indeplinit misiunea. Si numai atunci vom putea sa exclamam inca o data: Am invins!", a sustinut Zsolt Nemeth in discursul sau.

Zsolt Nemeth este al doilea oficial ungar care primeste aceasta distinctie, dupa premierul Viktor Orban.